International   •   Campionate   •   PORTUGALIA

Veste teribilă! Nuno Pinto, fost fotbalist în Liga 1, a primit un diagnostic cumplit la doar 32 de ani: are cancer!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 17 decembrie 2018

Nuno Pinto (32 de ani) a evoluat în România timp de un an, între 2014 și 2015, la Astra Giurgiu. Acum, fundașul stânga traversează cel mai greu moment din viața sa.

În prezent la Vitoria Setubal, fundașul stânga a aflat că are cancer. În urma mai multor investigații, fotbalistului i-a fost descoperit un limfom, iar anunțul a fost făcut într-o conferință de presă.

Toți jucătorii au fost lângă Nuno, însă nu și-au putut stăpâni lacrimile. Și jucătorul a fost devastat. "Suntem lângă el. Vestea a venit ca un șoc pentru noi. Știm că după o înfrângere va veni victoria", au spus oficialii clubului.

Antrenorul Hugo Valente a anunțat că jucătorul va beneficia de tot sprijinul: "Toți vom fi lângă el. De la mine, până la oamenii din club, colegii de echipă, toți cei care sunt la Vitoria.


Nuno Pinto a avut adenopatie, adică i s-a inflamat un ganglion aflat în zona inghinală. Mărimea acestuia ne-a determinat să facem mai multe teste. Vom încerca să facem totul pentru ca Nuno să revină pe teren. Acum evaluăm boala", a zis acesta.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.