Fotbal   •   Liga 1   •   ASTRA - DINAMO, 20 dec., ora 20

EXCLUSIV Scandal înainte de Astra - Dinamo: șefii "câinilor" se revoltă și protestează după decizia giurgivenilor!

Articol de Victor Vrînceanu   —  luni, 17 decembrie 2018

Astra, locul 6, și Dinamo, locul 11, se vor duela joi, de la 20:00, într-un meci tare în lupta la play-off.

Pentru meciul de pe stadionul "Marin Anastasovici", șefii Astrei au fixat prețuri uriașe la bilete. Potrivit surselor GSP.RO, ultrașii dinamoviști vor trebui să achite câte 50 de lei pentru fiecare tichet.

Oficialii lui Dinamo s-au revoltat din cauza acestei decizii și anunță măsuri dure. Cei din conducerea "câinilor" vor refuza invitațiile la tribuna oficială, urmând a lua loc în peluză, alături de fanii dinamoviști, în semn de protest. Mai mult, aceștia au anunțat că vor proceda asemănător la următorul meci direct la care Dinamo va fi gazdă.

"Îi așteptăm cu brațele deschise pe numeroșii ultrași giurgiuveni la următorul meci din «Ștefan cel Mare». Fiecare bilet de la peluză va costa 100 de euro. Am înțeles că au și o tobă. Pentru tobă, prețul va fi de 50 de euro", a spus ironic Alexandru David, președintele lui Dinamo, pentru GSP.RO


"Din aceste motive numărul fanilor prezenți la stadion este în scădere continuă. Vom refuza toate invitațiile de la oficială. Toți șefii lui Dinamo vor lua loc în tribună, alături de suporteri, în sectorul destinat fanilor noștri"

Bogdan Bălănescu, secretar general Dinamo

Astra are o tradiție în creșterea prețului biletelor la meciurile cu rivalele din București, în trecut stabilind tot un preț exorbitant la duelurile cu FCSB.

VEZI și: 

VIDEO Haz de necaz la Dinamo » Declarații haioase ale lui Alexandru David despre un oficial: "E în play-off la dat zăpada"


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.