Directorul sportiv al lui PSG, Antero Henrique, a dezvăluit că: "Adrien Rabiot m-a anunțat că vrea să plece gratis la vară". Dar antrenorul Thomas Tuchel a mărit misterul: ”Nu pot să vă asigur că Adri va încheia sezonul cu noi”
Cu toate sutele de milioane injectate de Qatar la PSG, nu e liniște pe Parc des Princes. Și, oricât ar fi de bine plătiți, unii jucători vor să abandoneze gruparea pariziană. E cazul lui Adrien Rabiot. Oficialii roș-albaștri au încercat să-l convingă să semneze un nou contract. Le-a fost imposibil. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani, crescut la juniorii lui PSG, le-a spus mereu că nu mai prelungește. Și n-a cedat nici când a fost amenințat că nu va mai fi folosit până la sfârșitul angajamentului.
Directorul sportiv Antero Henrique a dezvăluit într-un interviu pentru Yahoo: "Jucătorul m-a anunțat că vrea să plece gratis la vară, când i se încheie acordul cu noi. E curios, pentru că am avut discuții pozitive cu impresarul său în urmă cu câteva luni și i-am acceptat toate condițiile. Acum, negocierile s-au întrerupt. Și el va sta pe bancă".
Antrenorul Thomas Tuchel crede însă că Rabiot va părăsi PSG mai devreme: "Nu pot să vă asigur că Adri va termina sezonul aici". Parizienii vor să-l vândă în ianuarie, vor să mai obțină măcar o mică parte din suma pe care ar fi luat-o dacă ar fi avut contract solid. Potrivit L'Équipe, Rabiot valorează între 50 și 60 de milioane de euro.
219 meciuri a jucat Rabiot la PSG în toate competițiile, marcând 24 de goluri
Rabiot are vise blaugrana
Contractul lui Rabiot se încheie pe 30 iunie 2019, dar mijlocașul va putea semna cu o altă echipă din ianuarie. Visează la Barcelona, avându-l aliat pe Camp Nou și pe compatriotul Éric Abidal, director tehnic blaugrana. Însă în Catalunya e dificil să obțină garanțiile sportive pe care le-ar vrea. Mai are și alte variante: cele două cluburi din Manchester, Juventus și Tottenham.
50.000.000 €este cota lui Rabiot, potrivit transfermarkt
{{text}}