Irina Begu, 28 de ani, locul 66 WTA, privește cu speranță și cu ținte bine conturate sezonul viitor, lăsând în urmă un 2018 inegal. Pe care l-a încheiat însă în Top 70.
Pentru jucătorii de tenis luna decembrie înseamnă pregătirea noului sezon, călătorii cu avionul, uneori și turnee. "Deja am patru săptămâni de antrenamente în spate, pe 25 o să plec în China, din păcate nu o să-mi petrec sărbătorile alături de familie, mai am câteva zile de pregătire și totul decurge foarte bine", a spus Irina Begu. Ea va începe 2019, la Shenzhen, turneu care debutează pe 30 decembrie și unde sezonul trecut a ajuns până în semifinale, fiind învinsă de Simona Halep.
Românca în vârstă de 28 de ani nu avut un an precum și l-a dorit. A încheiat sezonul pe locul 66, după ce l-a pornit de pe 43. A suferit 25 de înfrângeri și a adunat 22 de victorii.
"2018 a fost un an mai puțin bun, totuși am rămas în prima sută, sunt de atâția ani acolo și am demonstrat că acolo este locul meu. Sincer, îmi doresc să depășesc locul 22, cel mai bun al meu, să intru în primele 20, sper cu noua colaborare și cu lucrurile noi pe care le învăț acum să fiu din nou sus", a spus ea.
Pentru că lucrurile nu au mers așa cum și-a dorit, Irina a schimbat pentru sezonul viitor și echipa din jurul ei. "Mă cunoșteam foarte bine atât cu domnul Adrian Marcu, cât și cu Victor Crivoi, în special cu domnul Marcu, care mă știe de când eram mică. A văzut evoluția mea de-a lungul anilor și ne înțelegem, colaborăm foarte bine și am foarte multe lucruri de învățat de la el, sunt foarte bucuroasă și entuziasmată să încep noul sezon", a explicat Begu.
Cu Miki, spre Turneul Campioanelor
O ideea care a încolțit în mintea Irinei în vară va avea aplicarea în 2019. Ea își dorește să ajungă la Turneul Campioanelor la dublu alături de o româncă, iar aleasa este Mihaela Buzărnescu.
Chiar dacă nu e ceva nou pentru că mereu a jucat simplu și dublu, ea va avea de tras mai mult.
"Tot timpul am făcut așa, mi-a făcut plăcere să joc dublu, prioritatea mea fiind mereu simplul, însă anul acesta mi-am pus ca obiectiv Turneul Campioanelor la dublu, mi-aș dori și la cel de simplu, dar trebuie să o iau pas cu pas și împreună cu Miki ne dorim foarte multă să ajungem acolo. O să jucam turnee împreună și sper eu să fie o colaborare pe termen lung", a explicat Irina.
Ce se va schimba pentru 2019 în jocul său? "Lucrăm un pic la tactică, la tehnică, sunt multe lucruri pe care trebuie să le schimb și mă bucură acest lucru, totuși am ajuns să fiu locul 22 în lume și cu toate acestea mai am foarte multe de învățat și asta este un lucru îmbucurător", a răspuns jucătoarea de tenis.
O decizie surprinzătoare
Irina Begu a inclus printre obiectivele sale și Cupa Fed. "E o competiție pe care mereu o iau în considerare atunci când îmi fac calendarul", a spus ea. Echipa României însă a suferit în această perioadă o retragere definitivă. Sorana Cîrstea a decis să nu mai participe. "Retragerea Soranei m-a surprins, nu mă așteptam, însă este hotărârea ei și trebuie să o respectăm. E o decizie probabil greu de luat, dar trebuie respectată", a concluzionat Begu.
4 turnee are în palmares la simplu Irina Begu, ultimul venind în 2017 la București
2trofee a cucerit Irina Begu la dublu în 2018, al Shenzhen alături de Simona Halep și la București cu Andreea MItu
2 semifinale a jucat Irina Begu în 2018 la simplu, una la Shenzhen și una la Istanbul, ambele pierdute
23este locul pe care-l ocupă Irina în clasamentul WTA la dublu
{{text}}