Sezonul în care Simona Halep și-a atins al doilea mare obiectiv, un titlu de Mare Șlem, și a păstrat supremația WTA este analizat de Virginia Ruzici, prima campioană de turneu major a României
- După ce a încheiat sezonul, Simona Halep a refuzat interviurile unu la unu cu presa din România, de aceea Gazeta Sporturilor a apelat la Virginia Ruzici, managerul liderului mondial pentru o privire asupra acestui sezon.
Sezonul în care Simona Halep și-a atins al doilea mare obiectiv, un titlu de Mare Șlem, și a păstrat supremația WTA este analizat de Virginia Ruzici, prima campioană de turneu major a României.
Un an dificil, cu multe provocări, dar și cu justificate motive de zâmbet. Liderul mondial a rămas în această poziție pe toată durata sezonului, cu excepția a doar 4 săptămâni. A câștigat 3 titluri, ducându-și totalul carierei la 18, iar între ele se găsește cel mai prețios: Roland Garros-ul, întâiul triumf de Mare Șlem din cariera româncei.
A fost, de asemenea, anul din carieră în care Simona a disputat două finale majore, la Melbourne și la Paris. Prima lui parte a fost densă și spectaculoasă, a doua a avut o alură diferită, mai puțin strălucitoare, incluzând și accidentarea de la spate pe final. Per total însă, un sezon rotunjit, la capătul căruia a primit numeroase distincții și recunoașteri.
Virginia Ruzici, campioană la Roland Garros în 1978 și manager al sportivei, aruncă o privire documentată asupra lui 2018.
Constanță clară de la început
Întâi și întâi, ea a identificat explicația acestei dominații aproape totale în ce privește primul loc al clasamentului mondial: constanța remarcabilă.
"Cu excepția ultimei părți a anului, când a fost imposibil pentru ea să performeze la cel mai înalt nivel, și mă refer la turneele din China pe care nu a putut să le joace, constanța ei a fost clară de la începutul anului", spune Virginia, care se întoarce spre începutul sezonului.
"A avut o mare ocazie de a câștiga Australian Open, a condus cu 4-3, a avut serviciul și posibilități de a câștiga acea finală. Ar fi fost extraordinar, dar trebuie ținut cont de condițiile în care s-a desfășurat turneul pentru ea, căldură, meciuri foarte lungi, accidentare din primul tur. Greu. Totuși, ea a fost starul. A avut și adversare care au împins-o la limită. Simona a făcut turneul. A trecut prin niște momente dramatice extraordinare, iar finala s-a jucat la câteva mingi".
Acel prim turneu de Mare Șlem al anului, probă de efort și determinare, a lăsat urme însă.
"Din păcate, o epuizare fizică și mentală a împiedicat-o să performeze la maximum la turneele de la Doha și Dubai. A fost și retragerea de la Sankt Petersburg. Nu a putut să joace la cel mai înalt nivel după Australian Open, însă anul a culminat cu câștigarea Roland Garros-ului, unde din nou a trecut printr-un meci dramatic în finală".
"Determinată să pornească la atac"
Astfel ajungem la piscul sezonului. "A fost condusă cu un set și 2-0, de acolo s-a pornit ceva. Am văzut-o pe Simona determinată să pornească mai mult la atac, să pună mai multă presiune și să câștige titlul", descrie Virginia Ruzici momentele fierbinți ale partidei, care nu începuse bine pentru româncă.
"La un set și 2-0 eram puțin în dubiu pentru că îmi spuneam: «Aoleu, se întâmplă din nou!», însă a avut putere de a nu ceda și de a reveni. Și-a ridicat nivelul dintr-o dată și a epuizat-o pe Stephens", explică învingătoarea de la Paris 1978.
Partea de final a anului a conținut și un US Open încheiat rapid, din primul tur. "Din păcate, rămâne ca un ghimpe. Simona a fost "flat", așa cum ne-a spus când s-a întors spre noi, n-a putut să se mai ridice după aceea vară epuizantă, cu călduri și umiditate teribilă. A și avut în față o adversară care a agresat-o de la prima până la ultima minge", spune Virginia despre partida cu Kaia Kanepi.
Un challenge diferit
Țintele pentru 2019 au fost deja creionate. Între ele, atacarea Wimbledonului și a Cupei Fed.
"E foarte bine să ai obiective, vrea să câștige Wimbledon-ul și de ce nu? Cred că această idee i-a venit după înfrângerea pe care a suferit-o acolo anul acesta. Probabil că la Wimbledon a simțit ceva, deși decepția a fost teribilă pentru că a avut minge de meci", spune Ruzici.
"Iarba este o suprafață în care valorile se nivelează cel mai mult. Pe iarbă orice se poate întâmpla. Lucrurile merg repede, punctele se joacă foarte rapid, este o suprafață complexă. Simona este mai mult o jucătoare de hard și de zgură, unde a avut cele mai mari succese, și acum își dă un challenge diferit. Simte că este posibil.
Să nu uităm că a făcut o semifinală la Wimbledon în 2014. Cred că în ziua de azi e posibil, când iarba este mai lentă decât pe vremea noastră. Jucătorii care sunt capabili să evolueze pe toate suprafețele, cum este și cazul Simonei, de ce să nu-și pună un astfel de obiectiv? E unul în care are mai puțină presiune".
Halep a reluat antrenamentele cu supervizarea lui Florin Segărceanu, continuând în paralel recuperarea pentru problema de la spate, hernia de disc diagnosticată în octombrie.
"E o bună alegere ca în acest timp să se antreneze cu echipa și câțiva sparrings, după o asemenea întrerupere și după despărțirea de Darren, care în mod normal venea la București pentru două-trei săptămâni în perioada aceasta. Și e bine să se antreneze cu fetele, să-l aibă pe Florin, care cunoaște tenisul foarte bine, acum și pe cel feminin", crede Virginia.
Fără pronosticuri deocamdată
În final, ce se poate aștepta de la 2019? "Nu va fi un început ușor de an pentru ea, a absentat de la US Open încoace. Nu a avut meciuri pe care să le joace în cele mai bune condiții fizice, ceea ce i s-a întâmplat la spate nu a fost ceva ușor de gestionat.
Sperăm că spatele va ține, atunci când antrenamentele vor fi din ce în ce mai intense, când va juca la maximum. Debutând la Sydney, să sperăm că va avea posibilitatea de a aduna câteva meciuri și atunci se va testa și vom ști mai bine nivelul la care va evolua la început de an. Bineînțeles, la un turneu de Mare Șlem pentru Simona primul tur a fost mereu capital. În momentul în care trece de primul tur, de al doilea, atunci intră în turneu și merge crescendo. Nu putem da un pronostic deocamdată. Vom vedea", este evaluarea managerului ei.
3 turneea câștigat Simona Halep în 2018, la Shenzhen, la Roland Garros și la Montreal
4 trofeede cel mai bun sportiv al anului a câștigat Simona Halep în ancheta Gazetei Sporturilor, în 2013, 2014, 2017 și 2018V
{{text}}