Fotbal   •   Liga 1   •   DECLARAȚII

Gigi Becali a apărut la CNN! A fost tras la răspundere de UEFA după ultimele declarații discriminatorii: "E deplorabil"

FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 21 decembrie 2018

Declarațiile sexiste ale lui Gigi Becali au stârnit adevărate valuri în presa internațională. CNN, unul dintre cele mai prestigioase posturi TV din lume, l-a pus la punct pe latifundiar după derapajul acestuia privind fotbalul feminin din România.

Site-ul celor de la CNN a condamnat declarațiile lui Becali, publicând apoi un punct de vedere al UEFA cu privire la derapajul acestuia. 

"E deplorabil, vom avea toleranță zero! Lupta pentru a elimina discriminarea, intoleranţa şi rasismul din fotbal este o prioritate majoră pentru organizaţia noastră. UEFA consideră că puterea fotbalului poate fi folosită pentru a elimina probleme precum rasismul, homofobia, discriminarea împotriva minorităţilor etnice şi instituţionale precum slaba reprezentare a femeilor şi lipsa diversităţii", au declarat reprezentanți ai UEFA pentru CNN. 

CNN a solicitat un punct de vedere celor de la FCSB, dar oficialii grupării roș-albastre nu au răspuns solicitării jurnaliștilor


"Dacă vor să mă pună să am echipă feminină, mă retrag din fotbal. Cum adică, să faci lucruri împotriva lui Dumnezeu? Am și eu păcatele mele.

Dar lucruri nefirești nu fac. Nu! Asta e aliniere la idelile lui satan. Fetele să joace handbal, baschet. Cum să joace femeie fotbal? Nu e făcută pentru fotbal. Mădularele ei nu sunt făcute pentru fotbal" Gigi Becali, joi, la Pro X

Vezi și: Gigi Becali, atac sexist în direct la TV: "Fotbalul feminin este împotriva lui Dumnezeu! Femeia a fost făcută pentru bărbat!" + alte 7 derapaje totale

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.