Alexandru David a anunțat o ședință furtunoasă la Dinamo pentru ziua de vineri, iar primele victime au început deja să cadă la echipa lui Rednic.
Fundașul stânga Sergiu Popovici și-a reziliat contractul în această dimineață, despărțirea fiind oficializată de club. Fotbalistul de 25 de ani intrase în dizgrația lui Rednic, și, deși a cerut îngăduință din partea antrenorului, își încheie oficial azi aventura la Dinamo.
au încercat să-l convingă să rămână
Următorul fotbalist care a intrat în ședință a fost Sergiu Hanca. Fotbalistul a solicitat rezilierea contrctului după ce soția a fost implicată într-un scandal cu fanii lui Dinamo la partida de la Giurgiu: "Pot să-mi ofere și 50.000 de euro pe lună, nu mai rămân", a transmis Hanca.
Conform surselor GSP.ro, șefii au încercat să-l înduplece pe Hanca, transmițându-i să nu se grăbească în luarea unei decizii pripite. Momentan, Hanca a fost întors din drum de conducere, dar situația acestuia a rămas una neclară: mijlocașul nu și-a reziliat contractul, urmând ca zilele viitoare să se poarte noi runde de negocieri.
A început investigația
În încercarea de a-l convinge să rămână la Dinamo, clubul a demarat o anchetă internă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în momentele tensionate de la Giurgiu. Clubul a luat legătura cu Astra pentru a obține înregistrările de pe camerele de supraveghere, a discutat cu stewarzii, dar și cu facțiunea de suporteri prezentă la meci.
David s-a întâlnit și cu Rednic
Tot azi, la sediul clubului de la RIN și-a făcut apariția și Mircea Rednic, însoțit de fiica sa Luana. Cei trei au vorbit despre campania de transferuri din iarnă, făcând o listă preliminară cu jucătorii care vor pleca și vor veni la echipă.
Până în momentul în care Dinamo nu-și va asigura un lot numeric, rezilierile ar putea fi totuși oprite avănd în vedere subțirimea lotului lui Rednic.
Șefii clubului chiar se amuzau joi seară pe seama jucătorilor de pe banca de rezerve, toți sub 22 de ani: "Aveam o bancă alcătuită din fotbaliști care parcă se pregăteau să dea BAC-ul", au comentat șefii "câinilor".
Alți 4 sunt pe lista neagră
Daniel Popa, Tomislav Gomelt, Mircea Axente și Giorgios Katsikas sunt alți jucători care și-ar putea rezilia contractul în perioada imediat următoare.
{{text}}