Harlem Gnohere, francezul de neoprit din atacul FCSB-ului, a fost desemnat pentru al doilea an consecutiv jucătorul străin al anului în tradiționala Anchetă de la final de an a Gazetei Sporturilor.
În interviul-eveniment acordat după ce a primit premiul, atacantul de 30 de ani a vorbit despre intenția lui Gigi Becali de a-l vinde în această iarnă.
- În vară, când a fost adus Rusescu, ţi-a fost teamă că o să pierzi postul de titular?
- Nu mi-e frică de niciun jucător, învăț de la fiecare, am spus asta mereu. De exemplu, când era şi Alibec aici gândeam la fel, iar Alibec era un fotbalist fantastic. Când ai jucători de calitate alături de tine, şi tu îți dorești să te autodepășești, să fii și mai bun, să fii numărul 1. Mentalitatea mea e de câștigător, indiferent pe cine am concurent pe post, chiar dacă e mai puternic decât mine, îmi spun că trebuie să fiu cel mai bun. Știu că e dificil în fiecare an, dar vreau să-l fac pe antrenor să-i fie greu să aleagă. Prin ceea ce am făcut sezonul trecut cred că am reușit să conving de ce sunt în stare. Toată lumea îl știe pe Rusescu, are cifre bune peste tot pe unde a fost, a câştigat trofee, e un jucător excelent, dar eu încerc în fiecare săptămână la antrenamente să-l fac pe Dică să stea pe gânduri când alege. Concurența face bine echipei.
- Ai avut acum un an o ofertă din Arabia Saudită, dar nu i-ai dat curs. Ai făcut o alegere corectă sau îţi pare rău?
- Nu sunt la curent cu ofertele, n-am știut nici atunci despre oferta din Arabia Saudită. Am mai spus, îmi doresc trofee, am zis asta când am venit în România, când m-am transferat aici, la Steaua, am vrut asta cu atât mai mult pentru că e o echipă mare. Sunt de doi ani aici, am terminat mereu pe doi și e foarte frustrant. Dacă va trebui să plec anul ăsta, pentru că așa decide patronul, voi pleca, dar dacă nu există o ofertă care să-mi convină și să-i convină și clubului, sunt pregătit să lupt pentru a obține un titlu la finalul sezonului.
11 goluria reușit Gnohere în actualul sezon de Liga 1, fiind pe locul 3 în clasamentul golgeterilor, în spatele lui Țucudean și Mitriță, cei care au 13 goluri
{{text}}