Ionel Dănciulescu recunoaște că a avut probleme după transferul la Dinamo, venind de la rivala Steaua. Fostul atacant era înjurat de suporterii dinamoviști constant, chiar și după meciuri câștigate.
"Am avut și eu momente grele în cariera mea. Cristi Borcea nu mă lăsa să plec. La fel Giovanni. Îmi era greu, chiar voiam să renunț, aveam momente când nu mai îmi doream să merg la antrenament.
Țin minte că după un meci de Cupă, câștigat 3-0, oamenii mă înjurau tot pe mine. A doua zi m-am dus la antrenament și am plâns în vestiar. A venit mister Dinu la mine și m-a liniștit. Nu a fost ușor", a zis Ionel Dănciulescu la TV Digi Sport.
Ionel Dănciulescu a lăsat-o pe Steaua în 2001. A jucat din 1997 în Ghencea și a câștigat două titluri, o Cupă și o Supercupă. La Steaua are 69 de goluri în 162 de meciuri. La Dinamo în 281 de meciuri a marcat 112 goluri.
{{text}}