Selecționerul Cosmin Contra a vorbit despre Alexandru Pașcanu, fundașul echipei de tineret a celor de la Leicester, și a spus că acesta ar trebui să semneze cu FCSB.
"Chiar i-aş recomanda să semneze. Eu cred că Pașcanu va juca dacă vine la Steaua. Şi, automat, situaţia lui se schimbă: din jucător care joacă la Under 23 la Leicester la jucător care vine la Steaua şi se bate la titlu aici, jucând meci de mec. Are calităţi să joace meci de meci.
Dacă aş alege eu pentru el, aş alege să meargă la Steaua. Ar creşte din toate punctele de vedere", a declarat Cosmin Contra la TV Digi Sport.
Crescut la juniorii lui Leicester, Alexandru Pașcanu poate juca oriunde în linia de fund. Românul are 7 meciuri pentru Leicester U23 și a fost om de bază pentru naționala de tineret în meciurile de calficare la EURO 2019.
Pașcanu mai are 6 luni de contract cu Leicester și este de edeja pe lista celor de la FCSB.
Citește și:
Mesajul lui Cosmin Contra pentru suporterii echipei naționale! Are o dorință pentru 2019
{{text}}