Sporturi   •   Tenis   •   INTERVIU

EXCLUSIV Raluca Olaru pregătește o schimbare importantă pentru 2019: "Doar așa simt că voi putea să mă lupt de la egal la egal cu jucătoarele de top"

FOTO: Raed Krishan

Articol de Luminiţa Paul   —  joi, 27 decembrie 2018

Raluca Olaru, numărul 44 mondial la dublu, a cucerit două titluri anul trecut, dar simte că poate reuși mai mult jucând constant cu aceeași parteneră.

A plecat spre Auckland chiar în noaptea de Crăciun, lăsând acasă un off-season în care a căutat să se încarce cât mai mult pentru noul an sportiv. Și să acorde o atenție specială unor detalii care, spune Raluca, fac diferența mai ales în momentele de mare tensiune ale meciurilor.

Pentru jucătoarea română în vârstă de 29 de ani, profilată de câteva sezoane bune pe proba de dublu, mare problemă rămâne cea a găsirii unei partenere. Una cu care să poată juca mai multe turnee la rând astfel încât lucrurile să se lege, iar rezultatele să atingă un nivel superior. În 2019 va încerca alături de kazaha Galina Voskoboeva, 34 de ani, specializată și ea pe dublu, cu 5 titluri în carieră.

- Cum a fost pentru tine sezonul 2018, Raluca? Din 2013 încoace ai avut în fiecare an măcar o finală WTA, anul acesta două titluri, alte finale...

- Pe scurt... a început greu. Pornisem din nou parteneriatul cu Olga Savciuk și lucrurile nu s-au legat așa cum speram. Deși ca joc eram destul de OK, rezultatele au lăsat de dorit, iar noi nu ne înțelegeam pe teren. Am hotărât după Miami să întrerupem și de atunci a început lupta de a-mi găsi o parteneră. Dacă stăm să ne uităm, anul acesta, în afară de Olga, am avut un maximum de două turnee jucate cu aceeași parteneră, ceea ce este... groaznic pentru o jucătoare de dublu. Efectiv, nu s-a legat nimic, în condițiile în care aveam un clasament destul de bun, în jur de locul 40. 


- Apoi s-a schimbat însă ceva.

- Când a început zgura, au început și lucrurile să se miște, am câștigat și cele două turnee, Rabat și Strasbourg, apoi, din a doua jumătate a anului, a mers mult mai bine. Am fost pe un trend ascendent și am încheiat cu finala de la Moscova, care este un best result pentru un turneu Premier. Practic, mă bucur că am trecut de greu și că am terminat într-o notă pozitivă. Bineînțeles, ca de obicei am învățat lucruri pe parcurs și acum aștept cu nerăbdare anul viitor.

"Să am încredere în mine"

- Care ar fi unul dintre aceste lucruri importante pe care le-ai învățat anul acesta?

- Faptul că oricât de greu ar fi, oricât de dificilă ar părea situația, să am încredere în mine și în resursele mele pentru că chiar pot juca la un nivel foarte, foarte bun și, indiferent de ce se întâmplă, să nu uit lucrul acesta. Să rămân pozitivă și să-mi văd de treabă. 

- Pentru 2019 ce-ți propui?

- Mi-ar plăcea foarte mult să continuu acest trend cu turnee câștigate. Am avut două anul acesta și două anul trecut plus niște finale, și îmi doresc la fel, să aduc cât mai multe trofee, să umplu vitrina de acasă. Și îmi doresc să merg mai departe, în fazele avansate ale turneelor mari, inclusiv cele de Grand Slam. Simt că pot face acest lucru, că mă lupt de la egal la egal cu jucătoarele și cu echipele de top, însă am nevoie și de mai multă continuitate cu o parteneră, sper să se lege lucrurile mai bine anul acesta...


- Ai stabilit deja ceva?

- Voi începe anul alături de Galina Voskoboeva, și ea e tot jucătoare de dublu, și, în funcție de cum merg lucrurile, sper să reușim ceva pe termen lung. Asta ar fi o parte, iar alta să lucrez mai mult la anumite detalii, care simt că fac o diferență mare în teren la meciurile acestea care în final au supertiebreak. În setul final se joacă meciul pur și simplu la câteva puncte și pentru acele câteva puncte lucrurile mici fac diferența, de aceea vreau să le acord mai mult timp la antrenamente. 

Partenere din 2018

Olga Savciuk – Shenzhen, Australian Open, St. Petersburg, Indian Wells 125k, Indian Wells, Miami

Anna Smith (M.Br) – Lugano

Iana Sizikova (Rus) – Istanbul 

Anna Blinkova (Rus) – Rabat 

Mihaela Buzărnescu – Strasbourg, București

Vera Lapko (Blr) – Roland Garros 

Shuko Aoyama (Jap) – Birmingham 

Yafa Wang (Chn) – Wimbledon 

Vera Zvonareva (Rus) – Cincinnati

Darija Jurak (Cro) – New Haven, Moscova

Xinyun Han (Chn) – US Open

Irina Begu (Rom) – Seul, Tașkent

Kirsten Flipkens (Bel) – Beijing 

2 titluri a cucerit Raluca Olaru în 2018, Rabat (cu Anna Blinkova) și Strasbourg (cu Mihaela Buzărnescu), și a mai disputat două finale, Tașkent și Moscova

9 titluri la dublu are în palmares românca și alte finale disputate din 2008 încoace

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.