Turneul Vedetelor, cea mai aşteptată competiţie amicală de fotbal în sală organizată la Braşov, a avut lovitura de start joi dimineață.
Ajuns la ediția cu numărul 14, turneul găzduit de Sala Sporturilor "Dumitru Popescu Colibași" a adunat și în acest an numeroşi fotbalişti români, încă în activitate sau retraşi, idoli ai tribunelor din Liga I în diferite perioade.
Ca de obicei, Florin Cernat și Dinu Todoran joacă pentru cea mai veche echipă trupă în turneu, Acerbis, unde cei doi îi au colegi pe campionii europeni la minifotbal Radu Burciu și Adrian Călugăreanu, dar și pe componentul naționalei României de futsal, Adrian Pânzaru.
Pentru al treilea an la rând, Old New Star, echipa fostului stelist Petre Marin, se află la Brașov, spectatorii putându-i urmări la lucru pe Florin Coman, Rică Neaga sau Stelian Stancu.
Altă prezență constantă la Turneul Vedetelor Acerbis, formația Claly îi are în componență pe Mugurel Buga, Tibi Ghioane şi Florin Stângă și se luptă pentru un loc în sferturile de finală cu echipa Sculărie, unde se regăsesc foștii “stegari” Ștefan Grigorie, Florin Iacob și Cătălin Stan.
Pentru prima oară, participă Universitatea Cluj, al cărui căpitan este fostul fotbalist Ovidiu Sărmășan.
La Hidrogrup evoluează fotbaliștii brașoveni Bogdan Rusu (FC Hermannstadt), Vlad Mihalcea (FCSB /Academia Clinceni) și Mălin Șerban (Sportul Snagov), Alstadt îl are în componență pe antrenorul Gyuszi Balint, iar nu în ultimul rând, la Brașov sunt prezente echipe de sală sau de sintetic precum Tazmannschaft București sau Bukovina Rădăuți.
Meciurile încep în fiecare zi la ora 11.00, finalele fiind programate sâmbătă după amiază.
Grupele Turneului
- A: Alstadt, U Cluj, Tazmannschaft, Nicoli
- B: Acerbis, Star Farul 2007, Bukovina Rădăuți, Deloeko
- C: Hidrogrup, Old New Star, Fintrans, Siemens
- D: Piastrela, Claly, La Sculărie, Cuadripol
{{text}}