Chiar dacă sunt afundați în subsolul clasamentului, în cea mai proastă perioadă din istoria clubului, jucătorii dinamoviști nu au ratat șansa de a se distra în această vacanță de iarnă.
Fotbaliștii lui Rednic au petrecut pe cinste, fie că au optat pentru vacanțe extravagante în Dubai sau au ales să se relaxeze în țară.
Mihai Popescu și iubita sa au postat numeroase fotografii din vacanța pretențioasă pe care o petrec în Dubai, în timp ce Sergiu Hanca sau Deian Sorescu au petrecut zilele de Crăciun în familie, acasă. De Revelion, Hanca va petrece la Cancun.
Laurențiu Corbu și partenera se află într-o vacanță romantică la munte, în timp ce Diogo Salomao și prietena Sara Meireles, care urmează să devină mămică, se relaxează acasă, în Portugalia. Nigerianul Simon Zenke, venit la Dinamo în această toamnă, își petrece vacanța tot pe plaiuri mioritice, alături de familie.
Reunirea lui Dinamo va avea loc miercuri, 9 ianuarie, la Săftica. Echipa lui Rednic va efectua un singur stagiu de pregătire, în Antalya, între 11 și 25 ianuarie.
Cu cinci etape înainte de finalul sezonului regular, Dinamo se află pe locul 11, cu 22 de puncte și șanse extrem de mici să prindă play-off-ul.
Vezi și: EXCLUSIV Hanca pleacă afară! Salariu de CINCI ORI mai mare + câți bani primește Dinamo
{{text}}