Liga 1

Steliştii Ceahlăului pot face diferenţa

Articol de Ciprian Avădanei  —  Monday 30th of November -0001 12:00

"Îmi pun mare încredere în amăndoi, dar să nu-şi închipuie careva că aceşti copii vor sparge norii", spune Hizo, tehnician care se bucură de o concurenţă sporită în lotul său

Ultimele achiziţii din curtea Ceahlăului, Cristocea şi Croitoru, ar putea reprezenta cheia succesului în meciul de mîine seară, contra Farului. "Îmi pun mare încredere în amîndoi, dar să nu-şi închipuie careva că aceşti copii vor sparge norii. Le trebuie, mai întîi, timp pentru a se acomoda la diferenţa dintre un club precum este Steaua şi Ceahlăul", ţine să menţioneze Viorel Hizo.

Experimentaţi de mult timp în întrecerile Ligii 1, Cristocea şi Croitoru şi-au asigurat noul tehnician că vor pune umărul pentru îmbunătăţirea liniei de clasament a echipei pietrene. "Aveam mare nevoie de aceşti jucători în compartimentul liniei mediene", susţine Hizo, a cărei echipă are acum asigurată concurenţa între mijlocaşi. "Emulaţia de jucători care o arătăm este mai mult decăt benefică la îndeplinirea obiectivului nostru", întăreşte şeful băncii tehnice a Ceahlăului.

"N-o să rămîn la Steaua, după expirarea împrumutului la Ceahlăul!"

La prima apariţie în tricoul Ceahlăului, Vasilică Cristocea a acceptat să vorbească inclusiv despre viitorul său, după expirarea împrumutului la formaţia din Piatra-Neamţ . "La Steaua, din vară, oricum nu mă mai întorc!". Constănţeanul susţine că înregimentarea în efectivul Ceahlăului semnifică un pas înainte, nicidecum o retrogradare din curtea Stelei. "Aici am posibilitatea să joc şi să-mi arăt valoarea. În plus, prin rezultatele echipei, vreau să-i demonstrez domnului Ştefan şi în special domnului Hizo că nu s-au înşelat atunci cînd s-au orientat asupra mea", a conchis Cristocea, care este mai mare decît Croitoru cu o lună.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.