”Putea ajunge un mare star, dar s-a pierdut într-o spirală a scandalurilor despre droguri, sex şi o mafie din care nu a mai putut ieşi”, scriu catalanii.
Aventurile din cariera de jucător continuă să îl urmărească pe Adi Mutu. Cu o săptămână înainte să schimbe prefixul, actualul antrenor al formației secunde a lui Al Wahda a apărut în El Mundo Deportivo, care-i trece în revistă la început de an toate derapajele din cariera de jucător.
"Niciodată, România nu a fost o superputere în fotbal, dar a avut jucători ajunși la cel mai înalt nivel. Iar unul dintre ei, cu permisiunea marelui Gică Hagi, a fost Adrian Mutu, ce promitea să devină o mare vedetă, însă a sfârşit intrând într-o spirală a scandalurilor despre droguri, sex şi o mafie din care nu a putut ieşi", a scris ziarul catalan, într-un amplu articol dedicat lui.
"Te-ai accidentat acasă sau pe bancă?"
Jurnalistul Ivan Ronda povestește episoadele tumultoase din perioasa Chelsea, încheiate cu suspendarea și concedierea în scandalul cocainei: "Fostul său manager, Claudio Ranieri, i-a reproşat lipsa implicare şi viaţa de noapte. Situaţia s-a agravat o dată cu venirea lui Mourinho, în vara anului 2004. «Te-ai accidentat acasă sau pe bancă?» l-a întrebat, după un meci teribil contra lui Aston Villa, portughezul. Care l-a bănuit că nu se antrenează cum trebuie din alte cauze și i-a pregătit un control antidoping. Rezultatul: pozitiv la cocaină. La sugestia avocaților săi, românul și-a recunoscut vinovăția, dar și-a motivat consumul acestei substanțe prin dorința îmbunătățirii performanțelor sale sexuale, pentru că la acea vreme ieșea cu actrițe porno la Londra".
Interceptat de SRI
Sursa citată amintește de amenda de 25.000 de euro, suspendarea pe 7 luni, și că "un an mai târziu, Mutu a admis că a fost pe punctul să se și bată cu Mourinho. După divorț și scandalul cu o actriță porno română, în care a fost implicat involuntar, a fost depistat la Fiorentina din nou pozitiv, la sibutramină, și suspendat 6 luni Tot în 2010, i-a spart nasul unui chelner într-un restaurant în Florența, pentru ca anul următor numele său să apară pe lista interceptările telefonice ale SRI într-o convorbire cu mafiotul Nuredin Beinur din Constanța".
203 goluri în 528 de meciuri are Mutu la 13 echipe în cariera începută la FC Argeș și terminată la Tg. Mureș
2titluri în Serie A a cucerit cu Juventus, ambele însă revocate după scandalul meciurilor trucate, Calciopoli
{{text}}