Acesta este un articol anti-nostalgie.
Cu siguranță, ați auzit în ultima vreme vorbele celor care regretă anii de aur ai sportului.
- De ce mergea bine sportul în România, când nu mergea nimic, în comunism?
- De ce nu merge acum sportul, când nu merge aproape nimic în România? (în afară de libertăți, ceea ce nu-i puțin lucru)
Un fost sportiv rus spunea cândva că în Uniunea Sovietică „sportul a fost naționalizat”. Sensul era că rezultatele sportului nu-i aparțineau sportivului, erau bunuri ale întregului popor. Și pentru asta, statul comunist trebuia să scoată în evidență sistemul „viitorului de aur”, chiar și în sport.
Dacă suntem de acord că afirmațiile de mai sus erau aplicabile și RSR, putem să găsim în oglindă sensul lipsei de valoare a sportului în capitalism.
În primul rând, e vorba despre percepție. Nostalgia campionilor e mai mare decât diferența de valoare.
Acum avem handbal feminin, tenis feminin, tenis de masă feminin, canotaj feminin, scrimă feminin. Am avut recent înot și judo feminine. Până în 1998, chiar și fotbal (masculin) și o perioadă box, haltere, tir. Iar gimnastica feminină a devenit o rană deschisă după 2012.
Atunci, în comunism, aveam gimnastică feminin, mai rar masculin, ceva fotbal (masculin), canotaj feminin și masculin, atletism (mai ales feminin), câteodată tenis (masculin și feminin), lupte (masculin).
Diferența o face propaganda.
Altă diferență o face sportul de masă (mare parte tot propagandă).
Presa era unică și răspundea comenzilor oficiale.
Iar „Daciada” era o competiție necesară „omului nou”.
Tot ce putea fi folosit era pus în sprijinul intereselor de partid. Nimeni nu spunea altfel. Ideea că „suntem mai buni decât capitaliștii” era cultivată atent. În plus, Securitatea voia să țină „tineretul” ocupat – chiar cu riscul de a dansa după muzică occidentală în discotecile din marile orașe și de pe litoral – iar taberele de muncă și „Daciada” erau numai bune.
Cei care regretă sportul din comunism sunt de regulă cei care au fost tineri în comunism, deci oricum ar fi, cei mai buni ai ai lor și ai celor din jurul lor au fost în dictatură. E o percepție firească. (Reciproca nu este adevărată: nu toți cei care au fost tineri în comunism regretă sportul din acei ani.)
Una peste alta, nu ține explicația cu dictatura în Sport - „dictatura care scoate campioni”.
Sportul de performanță în comunism nu era chiar lapte și miere, așa că ideea unui „stat în stat” care încuraja performața nu se potrivește tot timpul.
Umilințele la care au fost supuse generații de sportivi sunt povestite și azi în talk show-uri; nedreptățile nu lipseau; meciurile sau competițiile decise de partid sau de fiii celui mai iubit au născut legende; selecțiile discriminatorii prin care cei mai buni erau la Steaua sau la Dinamo.
Și, când performanțele veneau, premiile erau confiscate de partid.
Probabil că pe primul loc în clasamentul motivelor performanțelor sportive în comunism nu era sistemul, ci dorința unor copii de la țară de a-și depăși condiția. (Eu cred că mai stă în picioare și acum.)
Ieri obscuritate, azi lumină. Stinsă.
„Neputința” actuală nu este determinată de absența unei mâini de fier. „Despotul luminat” este doar o iluzie, perpetuată pe timpul lui Ion Iliescu.
De fapt, competențele lipsesc. În sport și în administrarea României. Într-o țară în care politicienii se simt obligați să-și răsplătească lipitorii de afișe cu posturi publice, evoluția este previzibilă.
Ați citit probabil sau ați auzit că Winston Churchill e vinovat pentru tot ce ni s-a întâmplat?
Pe bucata de hârtie a ales să scrie Grecia, nu Romania, iar Roosevelt a fost de acord. Dar Churchill a ales mai bine pentru țara lui, nu pentru a mea. Iar complicitățile istorice ale conducătorilor țării mele nu pot fi ierahizate decât de istorici.
Complicitățile actuale sunt însă în armonie cu suma complicităților fiecăruia dintre noi.
Rezoluția mea de după artificii?
Să naționalizăm competența.
PS Pentru a argumenta, dacă mai era nevoie, că dicatura nu o soluție bună nici în… sport, vă spun doar că în clasamentul All time al țărilor medaliate la Jocurile Olimpice (vară și iarnă), URSS + Rusia sunt pe locul 2, după SUA, iar China și RDG încheie top 10. Toate celelelate sunt capitaliste dintotdeauna (și, atenție, nu am deschis subiectul stimulentelor folosite de sportivii „roșii”).
- Cristian Coman, jurnalist cu 25 de ani experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă.
{{text}}