Volei

Suspendat în România, bun pentru maghiari! Bogdan Paul va antrena campioana Ungariei

Bogdan Paul dând sfaturi jucătoarelor, pe când antrena la Agroland Timișoara FOTO sportpictures.eu

Articol de Marian Ursescu  —  miercuri, 02 ianuarie 2019

Bogdan Paul, fostul antrenor de la Agroland Timişoara, a semnat cu campioana Ungariei. Tehnicianul a fost suspendat în octombrie anul trecut, pentru 8 luni, de FR Volei

Antrenorul Bogdan Paul a rămas fără echipă după ce Agroland Timişoara a anunţat că se retrage din campionat la finalul turului. Finanţatorul grupării de pe Bega a declarat că echipa sa este "sub asediul" federaţiei, iar una dintre cauzele care au dus la retragere a fost şi suspendarea de 8 luni dictată împotriva tehnicianului de pe Bega.

Devenit liber de contract, antrenorul şi-a găsit repede echipă, semnând un angajament cu campioana Ungariei, la feminin, Bekescsaba. Fost antrenor şi al naţionalei României, Bogdan Paul a dat în judecată Federaţia Română de Volei după ce a fost suspendat 8 luni. Tehnicianul a intrat în teren la meciul cu Dinamo şi a vorbit urât unui oficial al echipei din Tg. Mureş, dar federaţia nu a adus probe înainte de a lua măsura de suspendare.

Bekescsaba se află pe locul 2 în campionat, după 13 etape, dar totul se va decide în play-off. Bogdan Paul va debuta pe banca echipei maghiare pe 18 ianuarie, pe teren propriu, în faţa formaţiei Jaszberenyi.

În cariera sa, Bogdan Paul a mai antrenat pe CSM Piteşti, CSM Lugoj, CSM Bucureşti, dar şi naţionala României de senioare. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.