Două cuvinte despre munca oamenilor care au lansat ieri noua versiune a siteului GSP.
Colegii mei de la GSP au relansat site-ul, mai ales versiunea pentru mobil fiind trăsnet!
Meritul aparține unei echipe conduse de Cătălin Țepelin și unde trudesc Gheorghiță Ion, graficianul Răzvan Petre (de peste un deceniu, el asistă cu neștirbită grijă față de brand fiecare schimbare digitală a GSP) și oamenii Run IT.
Plus, evident, redacția.
Ei au făcut ieri schimbarea, care a atras atenția mai multor oameni de pe piață, și au reușit-o cu aceeași modestie dintotdeauna.
Așa se explică multe.
Când suntem întrebați cum de ne-am putut dedica ani de zile investigațiilor, cum de facem acum încercarea legată de Libertatea, răspunsul sincer și invariabil sună astfel: pentru că avem liniștea și siguranța unei echipe GSP care lucrează ca unsă, de mai bine de 20 de ani.
Nu intru în detalii, dar deferența față de noi ca jurnaliști, pe care, după achiziția de către Ringier AG, am simțit-o prin birouri unde lucrează oameni din presa europeană, cu mare experiență, li se datorează integral acestor reporteri, redactori, project manageri, programatori și alți profesioniști români de elită.
Toată recunoștința mea!
{{text}}