Odată cu Amos Oz dispare un uriaș al literaturii și rămâne promisiunea că empatia este una dintre căile spre progres.
Scriitorul israelian Amos Oz a murit, vineri, la 79 de ani.
A fost etern favorit pe lista scurtă a premiului Nobel pentru literatură și niciodată câștigător.
Se resimte lipsa distincției ca o nedreptate pentru milioanele sale de cititori din întreaga lume?
Da, însă, cu expresia unuia dintre personajele lui Oz din ”Cutia neagră”, înfrângerile ne fac bine, iar ”singurătatea, dorința și dorul ne depășesc puterile noastre, însă fără ele ne stingem”.
Sau, cu mai mult umor, ”E greu să fii profet în țara profeților. E prea mare concurența”.
La schimb, scriitorul a fondat ”Partidul Linguriței”.
În epoca tuturor înflăcărărilor și fanatismelor, Amos Oz s-a simțit solidar cu cei care iau apă din mare cu lingurința și o aruncă pentru a încerca să stingă ura, conflictele și extremismul.
Ultima carte a sa, publicată în 2018 în România la editura Humanitas, se intitulează chiar așa: ”Dragi fanatici”.
”FANATICUL NĂZUIEȘTE SĂ TE SCHIMBE CA SĂ FII ȘI TU CA EL”
Într-un mai vechi eseu, editat în urma unui discurs din 2002, Oz conturează esența fanatismului.
”Una dintre trăsăturile cele mai pregnante după care se poate recunoaște un fanatic este năzuința lui fierbinte de a te schimba în așa fel încât să devii și tu ca el. Să te convingă că trebuie să-ți schimbi neîntârizat părerile. Fanaticul nu vrea câtuși de puțin să existe vreo deosebire între oameni. Dorința lui e să fim cu toții <ca unul>”.
IDEE DIN ROMÂNIA: SĂ AIBĂ DREPT DE VOT NUMAI ANUMIȚI OAMENI. ”CE DACĂ AR PARTICIPA LA ALEGERI DOAR 15% DIN POPULAȚIE?”
Din cauza preocupării sale pentru fanatism, Amos Oz a fost considerat ”trădător” chiar de către radicalii poporului său. ”Port acuza de trădător ca pe o medalie de onoare”, spunea el.
Nu cu multă vreme în urmă, unul dintre actorii societății civile din România, exasperat de rezultatele votului, propunea ca la alegeri să se restrângă dreptul la vot!
”Să voteze doar cei care au o aplecare minimală pentru a face ceva pentru țara asta”, scrie pe facebook Cătălin Teniță, unul dintre fondatorii #GeeksforDemocracy#.
Ideea lui: cine poate face o săptămână de muncă socială, ”dar muncă fizică, nu la birou” să voteze, cine nu, nu!
”Da, poate că ar participa doar 15% din populație. Apoi doar aia ar vota sau ar candida. Care e problema?”.
Chiar așa, care e problema să le recunoști doar unor dreptul de a alege ceea ce le influențează viața tuturor? Care e problema să practici ”taxare fără reprezentare”?
Amos Oz ar zâmbi.
BINELE DE DUPĂ CE VOM SCĂPA DE ”BALAST”
De mii de ani, în Orientul Apropiat ideea că ”dacă scăpăm de ceilalți o să ne fie bine” a făcut o carieră convingătoare și un dezastru pe măsură.
Amos Oz ar zâmbi ori de câte ori aude cum soarele va apărea după ce vom scăpa de ”cei întreținuți”, de balastul oamenilor săraci care ne opresc să progresăm.
Studiile arată că România este una dintre puținele țări europene în care, odată cu creșterea gradului de educație sau a veniturilor, nu scade nivelul de intoleranță!
Cei mai ”luminați” dintre noi continuă să considere că sunt trași în jos de către cei care ”nu corespund” și nu lasă România să progreseze.
- ”Fanaticul trudește neobosit să te perfecționeze și să te ajute să progresezi, să-ți deschidă ochii, să vezi și tu lumina. Fanaticul e o făptură uluitor de altruistă: el e interesat de tine mai mult decât e interesat de el însuși. Zi și noapte, el râvnește să-ți salveze sufletul, să te elibereze din lanțurile cu care ești legat, să te scoată din întuneric, să te mântuie o dată pentru totdeauna de greșeală și de păcat”.
Zeloții noștri, de toate orientările, sunt chiar mai iubitori decât ai altora.
VINOVĂȚIA COPILULUI AI CĂRUI PĂRINȚI ”S-AU SACRIFICAT DE DRAGUL LUI”
Oz îl citează pe Winston Churchill: ”Fanaticul e un om care cu nici un chip nu-și schimbă opinia și care cu nici un chip nu te lasă să schimbi subiectul”.
În intoleranța lor, cei intoleranți nu te salvează doar pe tine, ci salvează orașul, generația, țara și omenirea.
- ”Fanaticii ideologiilor de tot felul comit acte înfiorătoare de violență nu numai pentru că îi detestă pe eretici, sau Occidentul, sau pe musulmani, sau pe cei de stânga, sau pe sioniști, sau pe LGBT. Ei varsă sânge mai ales pentru că voința lor e să mântuie neîntârziat omenirea însăși”.
Fanatismul, spune scriitorul, începe acasă.
Alchimia intoleranței, așa cum o citește Amos Oz, debutează mărunt. ”Prin impulsul atât de frecvent de a-i schimba pe cei dragi, pe copii, pe fratele tău și pe sora ta”.
Uneori, acest impuls ”se canalizează pe un făgaș diferit: să ne jertfim pe noi înșine cu bucurie de dragul viitorului copiilor noștri, sau de dragul generațiilor viitoare”.
”Nu o dată, copilul ai cărui părinți ”s-au sacrificat de dragul lui” e condamnat să-și poarte toată viața povara grea a sentimentului de vinovăție”, crede scriitorul în ”Dragi fanatici”.
”Se întâmplă ca sacrificiul de sine să fie o armă fanatică extrem de ascuțită, o armă care servește la efectuarea unei manipulări sentimentale strivitoare”.
Pe domeniul lui Radu Cosașu
Și mai e ceva, observă Amos Oz.
”Cui e dispus să se sacrifice pe sine cu entuziasm nu-i va fi greu să-i sacrifice pe alții”.
Partidul Linguriței a suferit o mare pierdere.
Dar, ca să cităm dintr-un domeniu frivol, însă drag lui Radu Cosașu, acest Amos Oz al nostru, știți ce se întâmplă când un jucător este eliminat dintr-un meci de fotbal?
În multe cazuri, echipa lui devine, spre surprinderea tuturor, mai bătăioasă și mai bună!
Printr-un proces silențios de multiplicare a energiilor, dispariția unuia din echipă îi face, involuntar, pe ceilalți zece să încerce să-i ia locul. O echipă în inferioritate numerică nu trece din starea de 11 în cea de 10, ci, de multe ori, într-o stare de 20!
Calculul aritmetic e simplificat, desigur.
Vorba lui Amos Oz, cu ultimele cuvinte ale ultimei sale cărți: față de orice visuri, viața reală e ”mult mai puțin și mult mai mult”.
{{text}}