Câteva recomandări de la un cititor pasionat, rămas în pană de timp.
Nu voi face pe deșteptul.
În 2018, n-am fost consecvent, ci norocos în lectură. Starea presei și problemele inepuizabile din redacție, după cum vedeți nu sunteți singurii care își pot improviza un alibi derivat din job și invincibil, m-au ținut tensionat și mai departe de starea necesară cititului.
Aș fi terminat anul la pământ, dacă, într-una dintre acele discuții pe drumul de la ziar înspre casă, când ești transportat în noapte, golit de gânduri, n-aș fi întrebat: ”Lumi, tu cum stai cu cititul anul ăsta?”.
E vorba de colega mea Luminița Paul, cronicarul de tenis al gsp, jurnalist polivalent și unul dintre cei mai dedicați cititori pe care îi cunosc.
Are și ani în care termină aproape 100 de volume, și nu ușoare, sud-americani luxurianți sau francezi din generația nouă. Ca să strecori o recomandare de carte, să bagi o pilă în față pe lista Luminiței, ai tot atâtea șanse cât să prinzi un lift la Mall.
Din întunericul mașinii, am auzit oftatul colegei mele și m-am consolat cât de cât.
Iată recomandările anului 2018, ca de obicei, fără pretenția criticului profesionist.
1. CARTEA ANULUI: ”CONTEXTUL: O PARODIE” DE LEONARDO SCIASCIA, EDITURA HUMANITAS.
Apărut în Italia anului 1971 și republicat în 2018 în România de către ”Humanitas”, romanul lui Sciascia descrie, cu străfulgerarea unui vrăjitor, exact ceea ce trăim noi azi. Noi, nu doar românii, noi, oamenii, în general.
Pretextul e cel al intrigii unui roman polițist, dimensiunea e încurajatoare, are numai 146 de pagini, însă nu e o ”carte de aeroport”, căci simți nevoia să te oprești deseori cu creionul în mână.
”Contextul: o parodie” arată cum Puterea gestionează destinele individuale, de cele mai multe ori cu cinism și lipsă de grijă față de nevoile omenești.
”În sistemul nostru, sfântul mir care consfințește puterea e disprețul”, spune unul dintre personajele romanului.
Și acesta este doar începutul. Vi se pare cunoscut?
”Sistemul îți permite să ajungi la putere prin dispreț; dar numai ticăloșia, exercițiul ticăloșiei o legitimează” Leonardo Sciascia, ”Contextul: o parodie”
Sau această descriere impecabilă a naturii relației dintre stat, justiție și servicii secrete, pe de o parte, și cetățean, de cealaltă parte.
”Stau la mijloc”, povestește un ministru, ”și alternez protecția cu amenințarea. Cu cât ei cred mai mult în amenințare, cu atât eu ridic prețul protecției”.
La cărți de beletristică, au mai punctat ”Ordinea de zi” a lui Eric Vuillard, editura Litera. E o descriere tulburătoare prin concizia ei a implicării lumii afacerilor în ascensiunea nazismului în Europa.
Ultima recomandare de la această categorie e cea a unui roman oricând candidat pentru primul loc: ediția din 2018 a ”Pacientului englez” a lui Michael Ondaatje, editura Polirom. Folosim rar, și e bine că e așa, cuvântul capodoperă. În acest caz, uzul e legitim.
Romanul ”Pacientul englez” depășește filmul lui Anthony Minghella, el însuși o realizare memorabilă.
Cartea a câștigat Golden Man Booker Prize 2018 pentru cel mai bun roman distins cu The Man Booker Prize în ultimii 50 de ani.
Dar, înainte de orice, e o realizare literară pe care o poți citi la fiecare etapă a vieții, pentru că îți vorbește cu o voce specială, dedicată ție. Iar traducerea realizată de Monica Wolfe‑Murray merită o reverență. Evul Mediu va veni la noi abia când ne vom pierde traducătorii.
2. ROMANUL DE NON-FICȚIUNE AL ANULUI: ”MINOTAURUL GLOBAL” DE YANIS VAROUFAKIS, EDITURA COMUNICARE.RO
Ministrul problemă al Greciei, copilul teribil ”de stânga”, pe scurt am fost un fraier când am privit cartea cu suspiciune!
În ”Minotaurul global”, Varoufakis își respectă statutul de profesor la Universitatea din Atena și de profesor invitat la Universitatea din Texas. El discută, în cifre și exemple concrete, despre cum pacea postbelică s-a construit pe instinctul redistribuirii bogăției.
Instinct sănătos care, la un moment dat, a fost alterat iar azi e căutat cu disperare la rubrica de obiecte pierdute a istoriei. Împreună cu pacea socială.
O carte despre faptul că solidaritatea economică nu înseamnă slăbiciune, ci luciditate.
Alte două cărți de non-ficțiune pe care vi le recomand sunt ”Imperiul – cum a creat Marea Britanie lumea modernă”, de Niall Ferguson, editura Polirom. Ferguson este un clasic al melanjului dintre istorie și economie, iar volumul apărut în 2018 la noi este unul dintre cele mai reușite ale sale.
Cealaltă recomandare este atipică și emoționantă și vine de la editura Martor, a Muzeului Național al Țăranului Român.
”Scrisori de pe front”, după un concept editorial de Mirela Florian, cu o echipă de documentare alcătuită din cinci oameni și cu grafica magnifică a Carlei Duschka, întrupează ceva ce la noi se vede foarte rar!
E vorba de un volum compus din cărți poștale și scrisori ale combatanților pe fronturile românești din Marele Război, Primul Război Mondial.
”E o carte a omenescul desăvârșit, a nimicurilor care fac viața și războiul, a celor care au dus greul luptelor, au suferit cel mai tare”, observă, în prefață, scriitorul Filip Florian.
Dacă există o carte care mi-a însoțit anul, răsfoită la bine și la greu, aceasta este.
3. ROMANUL POLIȚIST AL ANULUI: ”ÎNCHIDE OCHII STRÂNS” DE JOHN VERDON, EDITURA PALADIN
”Închide ochii strâns” e a doua întâlnire a detectivului Dave Gurney cu publicul nostru și e cea mai bună de până acum. O carte care e mai mult decât un roman de acțiune, prin dozajul dintre nebunia lumii și datoria împlinită a profesionistului, plătită scump, e adevărat.
John Verdon are merite cu atât mai mari de vreme ce în 2018 i-a învins pe John Grisham cu ”Informatorul”, apărută la RAO, una dintre cărțile extrem de reușite ale ”fabricii de romane Grisham”, și pe Lee Child cu ”Filiera de la miezul nopții”, editura Trei.
4. CĂRȚI MAI VECHI DE NERATAT: ”INFAMII MĂRUNTE” DE PANOS KARNEZIS, ȘI ”CARE-I TREABA CU HOMARUL?” DE DAVID FOSTER WALLACE
Panos Karnezis, scriitor de origine greacă stabilit în Anglia, este unul dintre romancierii care străpung marketingul industriei cărții prin volume care au savoare, scriitură, nu subiecte la modă.
”Infamii mărunte” a apărut la noi în 2002, la editura Leda, și am găsit-o după ce citisem o altă carte a lui Karnezis. Povestirile din ”Infamii” sunt crude și parfumate.
”Care-i treaba cu homarul?” vine din cu totul altă zonă, iar David Foster Wallace este, fără nicio exagerare, unul dintre cei mai inteligenți eseiști care s-au pus vreodată pe scris.
Truda celor două traducătoare de la editura Black Button Books, Anca Dumitrescu și Lavinia Gliga, este nepereche, tocmai pentru că David Foster Wallace este atât de dens că nu încape acul printre rândurile sale. Mulțumiri din inimă!
5. PRESĂ
Pentru mine, și nu am pretenția de a vorbi în numele nimănui, Press One este publicația anului în 2018. Două vorbe despre liderul proiectului, Mihnea Măruță, pentru că, de obicei, cei care calculează bugetele, caută oamenii sau editează textele rămân undeva în fundalul poveștilor de succes.
Faptul că Press One este o reușită i se datorează, în primul rând, lui Mihnea Măruță. Sigur că are un investitor, dar capitalismul nu e despre bani, e despre valoare, că bani se mai găsesc, dar manageri care să creadă în presă, mai rar.
Mihnea e exact, încăpățânat și tonic și așa e și siteul condus de el.
Evit să remarc, în antologia anului, lucruri care țin de publicațiile la care lucrez, dar cum n-am nicio contribuție pot să spun că privesc cu admirație și respect investigația lui Justin Gafiuc din Gazeta Sporturilor despre abuzurile psihice și fizice de la lotul național de judo.
Cine crede că povestea va trece se înșală. După o vorbă de pe alt continent: fetele acestea vor crește mari și vor răsturna lumea bărbaților care le-au chinuit!
În privința frazelor din presa anului 2018, m-a marcat ideea exprimată direct și sincer că România își împuținează șansele cu fiecare kilometru parcurs de un tânăr în direcția Occident. E genul de evidență pe care e greu s-o așterni în cuvinte, fără clișee.
- ”Denisa își pune ochelarii în toc, tocul în buzunarul-plasă prins pe scaunul din față. Își lasă tâmpla pe gluga moale, așezată cu grijă pe geam. România pierde potențial cu fiecare pui de somn pe care fata îl trage mai aproape de Austria”
- ”Ce înseamnă destul, când decizi să-ți împachetezi rădăcinile și să pleci spre pământ mai fertil?”.
Să-ți împachetezi rădăcinile și să le deschizi, altundeva, ca niște picioare telescopice, să le aduni ca pe piesele din jocul de Marocco, cu speranța că nu vor cădea.
Citatele sunt din reportajul Oanei Moisil, ”Cei care pleacă”, realizat pentru Recorder.
Vă mulțumesc tuturor, un 2019 cu bucurii!
{{text}}