Tenis

BIANCA ANDREESCU. VIDEO După Wozniacki, Bianca Andreescu a UMILIT un alt nume uriaș din tenis! A cedat doar patru game-uri în ultimele două seturi

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 04 ianuarie 2019

După ce a învins-o joi pe Caroline Wozniacki, locul 3 WTA, Bianca Andreescu, locul 152, a trecut azi de Venus Williams, locul 39 WTA, scor 6-7 (1), 6-1, 6-3.

Bianca Andreescu, 18 ani, jucătoarea canadiană cu origini românești, a făcut un meci senzațional în sferturile turneului de la Auckland și a învins-o după un meci de două ore pe fostul lider mondial Venus Williams.

 

Primul set a fost unul extrem de echilibrat, ambele jucătoare mergând cap la cap până în tie-break, acolo unde Venus a profitat de plusul de experiență și s-a impus categoric.

În seturile doi și trei, Bianca Andreescu a avut un joc spectaculos și a cedat doar patru game-uri. În setul decisiv, canadianca a condus cu 5-0, dar Venus a forțat și a recuperat trei game-uri, Andreescu impunându-se cu 6-3.

În ultimele două seturi, Venus nu a găsit soluții la loviturile extrem de precise și de puternice ale adversarei, în timp ce Andreescu a servit aproape perfect și a lovit excelent cu forehand-ul.

39de lovituri direct câștigătoare a avut Andreescu. Venus a avut doar 12

114este locul pe care va urca Andreescu după victoria de azi

În semifinale, Andreescu va juca împotriva lui Su-Wei Hsieh, 28 WTA, care a trecut de Sara Sorribes Tormo, locul 86.

Bianca Andreescu e considerată una dintre cele mai promiţătoare tinere jucătoare ale lumii. De altfel, la vârsta de 15 ani a ocupat primul loc în clasamentul junioarelor de vârsta sa. Născută în Canada, din părinţi români, Bianca a început tenisul în România. Alături de familia sa, a părăsit ţara la vârsta de zece ani, stabilindu-se definitiv în Ontario.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.