Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

S-a întors RENEGATUL! Puștiul trimis de Becali să se antreneze pe câmp a revenit la FCSB după 8 ani » Bornele carierei lui Matei

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  sâmbătă, 05 ianuarie 2019

Al doilea transfer al iernii pentru FCSB, după Iulian Cristea, se numeşte Florentin Matei. Fotbalist pe care clubul roş-albastru l-a avut în curte încă de puşti. Mai precis, între 2006 şi 2010.

Perioada respectivă a fost însă una extrem de agitată în relaţia dintre jucător şi club. Deşi se anunţa un talent pursânge încă de când avea 15 ani, Matei a intrat în conflict cu şefii Stelei.

În 2008, Gazeta Sporturilor îi dedica primele 3 pagini din ziar celui despre care fostul antrenor al lui Hagi, Iosif Bukossy, spunea în 2005 că "la vârsta lui, Matei are mai mult talent decât avea Gică".

Povestea de atunci era însă una tristă. Matei refuza să se mai prezinte la antrenamentele de la juniori şi ajunsese chiar să se pregătească de unul singur, pe câmpurile din jurul casei, printre vaci şi prin ciulini. La acel moment, Matei explica de ce dorea să plece din Ghencea:


- Vreau să plec fiindcă nu sunt condiţii şi simt că nu mai pot progresa. În plus, antrenorii ţipă la mine să nu mai driblez şi mă obligă să fac şi faza de apărare.

- Dar astea sunt cerinţele în fotbalul mare!

- Aşa e, însă nu înţeleg de ce antrenorii mei îmi cer să nu mai driblez în atac, însă după ce văd meciuri din Champions League, toţi sunt fascinaţi de ce fac Messi şi Ronaldinho.

Până la urmă, Matei a rămas la Steaua, însă a prins doar două meciuri la seniori, după care Becali l-a dat afară. Tot cu scandal, după ce l-a exilat inclusiv la echipa a doua.

Ieri, fiul risipitor s-a întors. Şi el, şi clubul au renunţat la orgolii şi au acceptat o nouă provocare. Matei are azi 25 de ani. Nu mai e copilul de acum un deceniu, care se refugiase acasă, la Poiana lui Stângă, din comuna giurgiuveană Vânătorii Mici, pentru a se antrena de unul singur, supărat că Steaua şi Becali îl neglijează.

Acum, echipa şi patronul au din nou încredere în el, iar Florentin promite că nu va rămâne cu ştampila atât de des pusă în fotbalul din România: s-a născut talent şi a murit speranţă!


N-a mai jucat de peste 3 luni

Matei, după ce a plecat de la Astra în Emirate, în vara trecută, n-a reuşit să se impună la echipa care acum e pe locul 8 din 14 formaţii în prima ligă. A bifat numai 4 partide, prima fiind împotriva lui Al Wahda, care atunci era antrenată de Laurenţiu Reghecampf. Ultima apariţie într-un joc oficial s-a produs pe 28 septembrie, adică acum mai bine de 3 luni.

"Mă bucur pentru că m-am întors acasă după atâţia ani. Consider că este o mare provocare pentru mine şi puteţi fi siguri că voi da tot ce am mai bun pentru echipă. Sper să am evoluţii bune şi îmi doresc foarte mult să luăm campionatul" Florentin Matei

200.000 €va fi salariul anual pe care Matei îl va avea la FCSB, club care l-a luat liber de contract

70e numărul pe care Matei îl va purta pe tricoul de joc la FCSB

BORNELE CARIEREI

2005

- ajunge la Centrul de copii şi juniori al Stelei, avea numai 12 ani



2010

- debut în Liga 1, la 17 ani şi o lună, în luna mai: FCSB - U Craiova 2-0



2013

- marchează primul gol la 20 de ani şi jumătate, în noiembrie: Tavria - Volin Luţk 2-2

2016

- joacă primul meci în Europa, la 23 de ani, în iulie: Başakşehir - Rijeka 0-0

2017

- câştigă primele şi singurele trofee din carieră, face eventul în Croaţia cu Rijeka

- înscrie primul gol în cuple europene, la 24 de ani, în iulie: Rijeka - The New Saints 2-0

Unde ar putea juca

Gigi Becali a dezvăluit ieri că "Teja îşi doreşte să joace 4-3-3". Matei e un fotbalist care ar putea bifa două poziţii în acest modul tactic. În primul rând, poziţia de inter, dar şi ca mijlocaş stânga. Sunt zonele în care a fost folosit şi la Astra de către Edi Iordănescu şi Gheorghe Mulţescu.

Ciudăţenia carierei: U15, U17 şi U19, apoi zero!

Florentin Matei se anunţa un mare talent al fotbalului românesc. A explodat încă de la vârstă foarte mică şi imediat a atras atenţia selecţionerilor de la naţionalele mici. A fost căpitanul naţionalei U15, după care, firesc, a bifat selecţii la reprezentativele U17 şi U19, după care cariera lui s-a oprit brusc din perspectiva loturilor naţionale. Matei nu are nici măcar o selecţie, nici la naţionala U21, dar nici la naţionala mare.

A costat bani de două ori

În cariera lui, Matei a făcut în două rânduri obiectul unui transfer în schimbul unei sume de bani. Prima dată atunci când a fost cumpărat de Rijeka de la Volin Luţk. Se întâmpla în februarie 2016 şi croaţii au plătit 500.000 de euro. Apoi, chiar în vara anului trecut. După ce împrumutul la Astra i-a expirat, Rijeka l-a vândut în Emiratele Arabe Unite, unde Ittihad Kalba l-a luat cu 450.000 de euro.

A dat probe la Dinamo! Şi a picat

În vara lui 2013, după o experienţă complet ratată la Cesena, unde n-a bifat nici măcar un meci, Florentin Matei a venit la Dinamo. Antrenor la acea vreme în Ştefan cel Mare era Gheorghe Mulţescu. Matei a venit în probe şi după ce s-a antrenat câteva zile n-a fost păstrat în lot. Imediat a semnat cu Volin Luţk, iar perioada petrecută în Ucraina a fost una foarte bună: în doi ani şi jumătate a bifat 10 goluri în peste 50 de meciuri jucate acolo.

4goluri a marcat Florentin Matei în tricoul Astrei în cele 13 meciuri de Liga

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.