Reporterul GSP a mers sâmbătă la stadionul Ghencea pentru a vedea în ce stadiu sunt lucrările începute în august la arena care ar trebui să fie gata pentru Euro 2020.
Pe câmpul cenușiu, dezolant de gol, muncitorii continuă să sape pentru a scoate pământul, iar într-o parte a stadionului, unde cel mai probabil va fi parcarea subterană, s-a "forat" mai adânc.
Se preconizează ca la începutul primăverii să se înceapă și turnarea fundației. În tot acest timp, la stadioanele Dinamo și Rapid lucrările încă n-au început, chiar dacă și ele trebuie să fie gata în 2020.
Asociația Steliștilor 1947 anunță că proiectul noului stadion Steaua a suferit câteva modificări și că arena nu va mai arăta exact așa cum CNI a anunțat inițial.
Sursa citată a prezentat o schiță după cum ar urma să arate noua arenă a roș-albaștrilor. CNI n-a făcut însă deocamdată niciun anunț oficial cu privire la modificările care ar avea loc la proiect.
{{text}}