Lucian Goian, 35 de ani, joacă la Mumbai City în India și spune că vrea să continue, pentru că îndepărtata țară îi oferă condiții optime de fotbal și trai.
- Lucian, cum e viața în India, la 35 de grade?
- Nouă ne place foarte mult căldura așa că ne-am bucurat când am văzut poze cu frigul și zăpada din București (râde). Au venit la noi și fratele meu, Dorin, împreună cu soția, plus niște prieteni și acum suntem în vacanță în Sri Lanka și Maldive. E bine la 35 de grade.
- Ai 35 de ani, joci la Mumbai. Ce planuri de viitor ai?
- În vară îmi expiră contractul cu Mumbai și avem deja discuții pentru prelungire. Mai sunt și alte cluburi interesate de mine, dar eu mi-aș dori să continuu aici încă un an. Fizic mă simt bine și nu vreau să schimb clubul pentru că mă simt foarte bine aici.
- Totuși, nivelul fotbalului indian care este în comparație cu Liga 1?
- O echipă din primele 4 s-ar califica fără probleme în play-off-ul de la noi. Nivelul este în continuă creștere, sunt investiții serioase aici.
"Am învățat imnul Indiei!"
- Cum arată o zi normală din viața ta?
- În general ne antrenăm după-amiază. Locuim cu toții într-un complex de locuințe foarte frumos, cu piscină interioară mare, grădină foarte mare, avem la parter restaurant cu trei mese pe zi incluse, iar terenul de antrenament este la 10 minute de unde locuim. Vine un autocar să ne ducă și să ne aducă înapoi de la pregătire. Antrenorii sunt toți străini, veniți din Europa, așa că se pune accent mare la antrenamente pe posesie, faxe fixe, forță, dar și pe stretching și alimentație. La două sau trei zile se fac teste de greutate și de hidratare. Sunt cu adevărat profesioniști. Avem absolut toate condițiile pentru a face performanță. Ce își mai poate dori un jucător pe final de carieră? Vreau să am liniște, să joc din plăcere, să scoatem rezultate și să fim apreciați. Familia se simte bine aici, deci este de vis, sincer!
- La Mumbai ai colegi care au trecut și pe la CFR.
- Da, Sougou și Bastos, nu am fost colegi acolo, dar am jucat împotriva lor când eram la Dinamo și la Astra. Au calitate, au început mai greuț, dar au terminat în forță prima parte a campioantului. La ultimul meci, Sougou a marcat 4 goluri, ceea ce cred că e și un record. Ei se bucură pentru că vorbim în română și își exersează limba. Mai ales fiul meu, Luca, vorbește mult cu ei în română. Stăm mult împreună, ieșim la masă. Atmosfera e bună.
- Legat de limbă, e adevărat că ai învățat imnul Indiei, în hindi?
- Da, așa e! La începutul meciului toată lumea se ridică în picioare și cântă imnul Indiei. Mi-a plăcut linia melodică așa că în vacanță m-am decis să învăț versurile. Acest lucru a avut un impact mare la care nu mă așteptam. Primesc multe mesaje de apreciere pe rețelele de socializare. Au rămas mulți uimiți și mi-au transmis că am respect din partea lor pentru asta. În Hindi știu doar câteva cuvinte pentru că aici se vorbește mai mult engleza, care este a doua limbă oficială.
"Nu avem contact cu sărăcia"
- Există probleme cu mafia pariurilor, meciuri trucate?
- Au fost ceva probleme în trecut cu meciuri trucate așa că au luat niște măsuri interesante de combatere. Înainte de începerea campionatului participăm la o ședință cu comisia de integritate și ni se face o prezentare a condițiilor de integritate din India. Mai mult, fiecare echipă are desemnat un ofițer de securitate. Înainte de meciuri trebuie să îi predăm orice dispozitiv electronic, telefoane, ipad, tablete și așa mai departe. După joc, ne aduc imediat obiectele personale în vestiar. Consideră că așa reușesc să prevină aranjamentele.
- Cât de puternic se simte diferența de clase din India?
- Adevărul este că diferența este foarte mare, nu prea există clasă de mijloc. Sunt oameni bogați care au o putere foarte mare și, din păcate, oameni foarte săraci, care efectiv dorm pe stradă sub cerul liber. Am rămas impresionat însă de faptul că și cei săraci au o fericire vizibilă în ochi, chiar dacă dorm pe stradă, se bucură de ce au și nu se plâng de restul. Contact direct nu avem cu sărăcia pentru că locuim într-un complex rezidențial foarte bun de aici, iar când mergem în deplasare suntem cazați numai la hoteluri de 5 stele.
"Nuntă cu elicoptere"
- Străzile Mumbaiului cum sunt?
- Chiar vorbeam cu Dorin de traficul din India, și el a fost impresionat. E nebunie totală, foarte multă lume, dar culmea nu sunt accidente. Asta cu toate că nu există semne de circulație, ci doar semafoare. Străduțele sunt pline de riște, trotinete, scutere, motociclete, mașini, dar toți se înțeleg foarte bine între ei și nu sunt accidente.
- În Mumbai este cea mai scumpă casă din lume, evaluată la un miliard de dolari și deținută de Mukesh Ambani. Ai văzut-o?
- Da, când am ajuns prima oară în India, ne-au organizat un tur al orașului cu ghid și am vizitat mai multe locuri importante printre care și celebra casă, sau mă rog, bloc mai curând, că așa arată. Din câte înțeleg, fiul omului de afaceri este iubitor de animale, așa că tatăl i-a făcut pe unul dintre etaje o grădină zoologică. O nepoată a lui a făcut nunta acolo și invitații veneau cu elicoptere care aterizau pe heliport. Deci vă dați seama ce nivel au. Colegul meu, Diego Forlan (n.r. acum joacă la Kitchee), a fost invitat la nuntă și chiar ne spunea în glumă că acolo a văzut pe degetele femeilor cele mai mari diamante pe care le-a văzut în viața lui.
- Ai încercat mâncare tradițională indiană de pe străzi?
- Nu pentru că nu îmi plac condimentele pe care le folosesc la orice fel de mâncare fac. Am avut aceeași problemă și când jucam în China.
"Poți să mori de la apa de pe stradă"
- Cât costă o masă la cel mai bun restaurant din Mumbai?
- Noi mergem duminica la niște hoteluri unde au "Sunday brunch", iar intrarea este în jur de 50 de dolari de persoană. Bufet și băutură non-alcoolică inclusă. Mâncarea este foarte multă și diversificată, iar când vine vorba de deserturi este ceva incredibil.
- Ai avut vreo problemă medicală specifică țării de când joci în India?
- Nu, nimic! Înainte să ajung aici am fost sfătuit să fac toate vaccinurile specifice pentru Asia, dar eu am făcut doar pentru hepatită B. Nu am avut nicio problemă. Probleme sunt doar dacă mănânci pe stradă pentru că mâncarea aia e făcută cu apă de la robinet. Chiar mi-a spus cineva de aici că dacă le ceri apă pe stradă, nu îți dau din apa lor pentru că poți să și mori. Ei sunt crescuți și obișnuiți, dar sistemul nostru imunitar, al celor din exterior, nu face față.
"Indienii sunt foarte bine dotați din punct de vedere al materialelor de antrenament, ai tot ce îți trebuie la fel ca la un club profesionist din Europa" Lucian Goian
"Băiatul meu, Luca, s-a acomodat foarte bine cu India, e foarte popular aici. La meciuri mă întreabă antrenorii și jucătorii adverși de el, când mă vizitează. A apărut și în câteva spoturi publicitare care promovează fotbalul din India. De multe ori lumea îl recunoaște pe el și nu pe mine" Lucian Goian
"Patronul echipei este Ranbir Kapoor, unul dintre cei mai în vogă actori de la Bollywood. E foarte modest, deși se creează nebunie totală peste unde merge, la meciuri stă în tribună normal cu toată lumea, nu la VIP, cu șampanie și caviar. Face poze, vorbește cu oamenii, un super om" Lucian Goian
"Un moment frumos în India a fost când m-am întors aici în acest an și m-au așteptat la aeroport vreo 20 de suporteri care mi-au cântat numele și au și un cântec special compus pentru mine. Răsuna tot aeroportul, a fost o surpriză plăcută și m-am simțit foarte bine"Lucian Goian
"Poți găsi orice fel de distracție îm Mumbai. Există mall-uri imense, magazine, restaurante,cluburi de noapte. hoteluri foarte bune. Am stat la un hotel care avea piscina la etajul 10 și vedeai de acolo tot Mumbaiul. Foarte impresionant"Lucian Goian
"Vedetele de la Bollywood sunt vânate constant de paparazzi, noi fotbaliștii nu avem astfel de probleme. Salman Khan, Kapoor sunt urmăriți, am văzut că și pe Iulia Vântur au surprins-o paparazzi. Are o emisiune pe aici, cântă, e o figură importantă la Bollywood" Lucian Goian
"Țintarul se știe exact dinainte să înceapă campionatul. După ce se trage știi ziua și ora în care joci indiferent de etapă. Contează foarte mult pentru că echipele se pot pune la punct organizatoric, hoteluri, deplăsari și tot așa" Lucian Goian
"Indienii pun accent mare pe marketing, publicitate, sunt foarte activi în social media. Înainte de a începe campionatul cred că am făcut cinci sau șase ședințe foto și video. Și pentru club și pentru Ligă. Toate stadioanele sunt foarte branduite, e plin de poze cu jucători, bannere. Nu există club în România să fie organizat la un asemenea nivel pe această parte" Lucian Goian
4 trofee a câștigat Lucian Goian în carieră: 1 titlu, o Cupă și o Supercupă ale României cu Dinamo și Cupa României cu CFR
{{text}}