Urko Vera (31 de ani) vrea să plece de la CFR Cluj. Vârful spaniol a făcut mărturisirea în presa din țara natală.
"Mai am contract cu CFR Cluj până la finalul sezonului. Adevărul este că noul antrenor nu folosește o bună parte a jucătorilor care au dus greul sezonul trecut.
E o situație complicată. Eu mă antrenez cum pot mai bine, sunt puternic atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere psihic.
Nu știu ce va urma în cariera mea. Am avut două săptămâni de liniște acasă, cu familia, la Bilbao. Acum mă voi întâlni cu impresarul să văd dacă voi mai rămâne din ianuarie la Cluj", a declarat Vera pentru As.
Președintele lui Athletic Bilbao i-a amintit numele
Bilbao nu traversează o perioadă tocmai bună, fiind implicată în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Aitor Elizegi, președintele lui Bilbao, l-a amintit pe Vera într-o listă a foștilor fotbaliști care au ușa deschisă.
"Mă bucură faptul că preşedintele lui Atheltic a vorbit despre mine. Să mă întorc la Bilbao este ceva la care visez mereu, dar ştiu că este destul de complicat. Telefonul meu este deschis pentru orice discuţie", a replicat Urko Vera.
5meciuri are Vera pentru prima echipă a lui Bilbao, marcând un gol
{{text}}