Directorul general de la Poli Iași, Horia Sabo, a reacționat la zvonurile potrivit cărora membrii Comitetului Director, cu care e în conflict, ar plănui să pună pe lista de disponibilizări trei dintre oamenii săi.
Nicio zi fără schimburi de lovituri la Poli. După ce Comitetul Director, prin vocea președintelui executiv Adrian Ambrosie, a anunțat disponibilizări, directorul general Horia Sabo, cu care e în conflict, a avertizat ca nu cumva pe lista neagră să se regăsească vreunul dintre oamenii pe care i-a adus în vară, după semnarea contractului de asociere cu ieșenii.
"Dacă au de gând să facă așa ceva, cum se vehiculează în presă, cred că este ultimul glonte pe care și-l puteau trage în cap. Știți cum e, chiar dacă legea interzice, fiecare dintre noi poate trece și pe roșu, dacă ține morțiș. Dar apoi plătește!", a amenințat Sabo.
Ambrosie a justificat necesitatea renunțării la anumiți oameni prin aceea că, în urma auditului efectuat la club pe finalul lui 2018, "s-a constatat că încasările au fost mai mici decât cheltuielile. Ne-a costat foarte mult încadrarea acestor persoane venite la club, iar deficitul este foarte mare.
"Chiar riscăm să nu luăm licenţa".
El n-a dat nume și nici n-a precizat posturile ce ar urma să fie restructrate: "Sunt posturi pe care noi considerăm că nu le mai putem susţine. Trebuie să urmăm paşii legali, de aceea vă vom anunţa la momentul respectiv".
TV Digi Sport pretinde însă că persoanele vizate sunt din echipa omului de afaceri băimărean. Respectiv directorul sportiv Tibor Selymeș, PR-ul Aurelian Simion şi tatăl lui Sabo, Laurenţiu, încadrat ca director economic.
"Dacă stau bine să mă gândesc, mie ar trebui să-mi convină. Cu cât am mai multe probe de încălcare flagrantă a contractului de asociere cu atât mai bine. Cine încalcă regulile jocului plătește"
Horia Sabo, director general Poli Iași"Nu-mi fac probleme. Calitatea mea de angajat derivă dintr-un contract de asociat şi nu poate fi reziliat unilateral. Există o clauză, care interzice rezilierea" Horia Sabo, director general Poli Iași
3.000.000 de leie cuantumul restanțelor pe care Poli le are la bugetul de stat
2.500 €lunar e salariul lui Horia Sabo la Iași. Atât primește și tatăl său. Aurelian Simion încasează 1.000 de euro pe lună
600 €lunar ia Selymes, care are însă și o colaborare cu clubul pe partea unei firme. Sabo susține însă că, per total, e la același nivel cu președintele Ambrosie, plătit cu 3.000 pe lună
{{text}}