Hermannstadt l-a transferat astăzi pe mijlocașul croat liber de contract Filip Jazvici (28 de ani), acesta fiind al patrulea jucător venit în această iarnă la Sibiu.
Jazvici a jucat în România pentru trei echipei. Pentru CFR Cluj a evoluat în sezonul 2014-2015, pentru ASA Târgu Mureș în sezonul 2015-2016, iar pentru CSU Craiova a jucat în 2017, în 8 meciuri. Fotbalistul poate evolua pe orice post de la mijlocul terenului.
Până acum Vasile Miriuță a transferat toți jucătorii pe care și i-a dorit: fundașul Sergiu Popovici, atacantul croat Ivan Lendric și mijlocașul austriac Daniel Offenbacher.
Totodată, Hermannstadt s-a despărțit de mijlocașul Ilja Antonov. Jucătorul a fost informat că antrenorul nu se mai bazează pe el și a decis să plece pentru a nu pierde locul la naționala Estoniei.
150.000 €e cota de piață a lui Jazvici, conform transfermarkt.de
{{text}}