GSP special   •   Diverse   •   PREȘEDINȚIE UE

Duckadam a reacționat după ce Donald Tusk l-a pomenit în discursul de la Ateneul Român: „Sunt foarte emoționat”

Helmuth Duckadam

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 10 ianuarie 2019

Helmuth Duckadam (59 de ani), președintele de imagine al Stelei, s-a declarat emoționat după ce polonezul Donald Tusk, președintele Consiliului European, l-a oferit drept exemplu românilor în discursul ținut azi, la Ateneul Român, la ceremonia în care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene.

„Am văzut cu familia evenimentul. Am fost surprins pe finalul discursului, când mi s-a pomenit numele. Nici prin cap nu-mi trecea că va spune asta!

Sunt foarte mândru și foarte fericit că mi se pomenește numele la un asemenea nivel. Sunt foarte emoționat! Mi s-a părut un moment unic și de aceea m-am uitat la acest eveniment, chiar dacă nu mă mai interesează politica.

Nu, nu am fost invitat la acest eveniment. Dacă aș fi fost acolo, emoțiile ar fi fost foarte mari! Mă bucur că și după 33 de ani performanța Stelei este apreciată. Sper că se vor găsi resurse pentru a ajuta sportul românesc, pentru că am decăzut”, a declarat Helmuth Duckadam la TV Digi Sport.


Vezi și:

VIDEO Donald Tusk, președintele Consiliului European, discurs MEMORABIL în limba română la Ateneu: „Români, apărați statul de drept la fel ca Duckadam la Sevilla!”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.