Liga 1

EXCLUSIV Încă doi jucători străini la Dinamo! Rednic aduce un fost jucător de la Real Madrid + caracterizarea lui Reda Jaadi

Daniel Opare a trecut în cariera sa și pe la Besiktas

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 11 ianuarie 2019

Mijlocașul Reda Jaadi se va alătura echipei lui Rednic, iar Ladislau Boloni, antrenorul român care face furori în Belgia cu Antwerp (locul 3), dorește să mai trimită doi jucători la ”câini”, Daniel Opare și Zout.

Dinamo va pleca mâine în cantonament în Antalya, iar Mircea Rednic este obligat să întărească "haita" după valul de concedieri din ultimele luni. Pe lângă jucători cu CV-uri care nu spun mare lucru, cel mult detaliul că au făcut junioratul la un club cu ștaif, roș-albii se vor întări cu cel puțin un fotbalist de la Antwerp, locul 3 din Belgia.

Așa cum GSP.RO a dezvăluit ieri, iar ulterior Ladislau Boloni a confirmat, Dinamo îl va aduce pe Reda Jaadi, 23 de ani, mijlocaș ofensiv care poate juca și numărul 10, și extremă stânga.

"Are ambiție mare, șut la poartă, eu cred că are posibilitatea să crească acolo. Are capacitate de efort foarte mare, are și voință, plus un egoism pozitiv pentru un jucător de atac. Poate juca și al doilea vârf, băiatul este polivalent. Trebuie să-l asculte pe Mircea Rednic și o să fie bine pentru el", a comentat Loți Boloni, aseară, pentru Gazeta Sporturilor.

Jaadi a evoluat un singur meci în actuala ediție pentru revelația campionatului belgian, având concurență puternică la Antwerp, în special Lior Refailov, fostul căpitan al celor de la FC Bruges, adus din august.

Fost jucător crescut de Standard Liege chiar în perioada în care Rednic era la această grupare, Jaadi nu e singurul fotbalist ce-ar putea sosi de la Antwerp în Ștefan cel Mare. Sursele Gazetei afirmă că alți doi fotbaliști au fost propuși "câinilor" pentru un împrumut pe 6 luni, mai ales că "Puriul" a asistat la câteva partide ale acestei formații la finele lui 2018. Iar unul chiar are cotă și nume!

Ghanez cumpărat de Real

Este vorba de fundașul dreapta Daniel Opare, 28 de ani, un ghanez cu 13 meciuri în această ediție pentru Antwerp! Africanul a fost adus în urmă cu un deceniu la Real Madrid pentru 400.000 de euro, trimis la "satelitul" Real Castilla, apoi a mai fost la Standard Liege, Porto, Beșiktaș, Augsburg și Lens! Fotbalistul cotat la un milion de euro pe transfermarkt are și 19 selecții în prima reprezentativă a țării sale.

Un al doilea nume pe listă este cel al mijlocașului dreapta Zout, cu dublă cetățenie, franceză și malgașă. Fotbalistul de 24 de ani vrea să joace undeva până la vară, mai ales că a prins doar două minute în toamnă la Antwerp. Jucătorul cu origini africane a crescut la academia lui Auxerre și are 10 selecții pentru naționala Madagascarului. Rednic trebuie să se decidă dacă îi mai ia și pe aceștia doi în Antalya. 

2 goluriîn 24 de meciuri a reușit Jaadi în prima ligă belgiană

21 de partidea strâns Opare în Bundesliga pentru Augsburg, plus alte 72 meciuri în prima ligă belgiană pentru Antwerp și Liege, cu Standard câștigând Cupa în 2011

3 jucătorinoi au fost ieri la vizita medicală a "câinilor" și vor pleca sigur în Antalya: portarul irlandez Sean McDermott (25 de ani), crescut la juniorii lui Arsenal Londra, Jordan Mustoe, fundaș stânga englez de 27 de ani, crescut la Liverpool, și aripa stânga franceză Kevin Krans, din liga a treia suedeză, venit în probe

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.