Parlamentul României intervine! Deputatul PNL de Alba, Florin Claudiu Roman, le-a cerut oficial Ministerului Finanţelor şi ANAF-ului, pe baza subiectului dezvăluit de GSP, să investigheze dacă banii pe care guvernul maghiar condus de Viktor Orban îi oferă celor două cluburi de fotbal, Sepsi şi Csikszereda, respectă legislaţia României.
Dezvăluirile Gazetei din luna noiembrie a anului trecut, cu privire la finanţarea de care beneficiază Sepsi Sf. Gheorghe şi Csikszereda (Miercurea Ciuc) din partea Guvernului Ungariei, au creat valuri la cel mai înalt nivel.
Un deputat din Parlamentul României a făcut o solicitare oficială către două instituţii mari ale statului, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, dorind să afle dacă susţinerea pe care Budapesta o oferă respectă legislaţia de pe teritoriul României. Unde activează ambele cluburi, unul în Liga 1 şi celălalt în Liga a 3-a.
Florin Claudiu Roman: „Aţi făcut vreun control?”
Parlamentarul respectiv este Florin Claudiu Roman, deputat PNL de Alba. Acesta a înaintat solicitarea ministrului finanţelor, Eugen Teodorovici, şi președintelui ANAF la vremea respectivă, decembrie 2018, Ionuţ Mişa, cărora le-a cerut răspunsul la două întrebări pe marginea acestui subiect:
- În ce fel ajutorul financiar acordat de către Guvernul de la Budapesta pentru cele două cluburi respectă prevederile legislației din România cu privire la finanțarea cluburilor respective?
- Vă solicit să precizați dacă, în ultimii trei ani, Agenția Națională de Administrare Fiscală a întreprins verificări la cele două cluburi sportive şi, dacă răspunsul este pozitiv, care au fost rezultatele acestor controale?
„Nu, n-am făcut niciunul”
La scurt timp după ce deputatul de Alba a avut solicitarea respectivă, Ministerul Finanţelor şi ANAF au răspuns, tot printr-o adresă oficială, în care anunţă că nu au făcut niciun fel de control asupra finanţării celor două grupări:
"Referitor la cele două cluburi sportive Csikszereda Miercurea Ciuc și Sepsi Sf. Gheorghe, precizăm că din analiza informațiilor disponibile, până în prezent, Direcția Generală Antifraudă Fiscală nu a efectuat acțiuni de control care să vizeze aceste cluburi sportive. Precizăm că vor fi efectuate analize de risc, iar în cazul în care reiese necesitatea inițierii unor controale antifraudă, acestea vor fi efectuate și valorificate potrivit competențelor legale".
ANAF a detaliat şi a explicat care sunt direcţile în care acţionează atunci când controlează anumite firme sau circuitul unor bani:
"Activitatea de control antifraudă se desfășoară pe următoarele coordonate strategice:
- activitățile cu caracter permanent și prioritar ce vizează analiza, investigarea și instrumentarea cazurilor de evaziune fiscală complexe, de actualitate, organizate și sistematice care afectează semnificativ realizarea veniturilor bugetare, cu scopul de a crește ponderea controalelor dedicate destructurării lanțurilor evazioniste și eliminarea din sistem a cât mai multor construcții artificiale care includ societăți de tip «fantomă»
- activități de monitorizare și control orientate tactic spre zone și domenii economice în care se manifestă fenomene de evaziune fiscală, indisciplină financiară ori slabă conformare. Acest tip de acțiuni vizează, în primul rând, creșterea conformării fiscale prin conștientizarea contribuabililor asupra prezenței inspectorilor antifraudă în anumite zone, cât și prin monitorizarea unor activități cu risc fiscal ridicat și, în al doilea rând, descoperirea și sancționarea abaterilor de la prevederile legale, în cadrul controalelor operative".
Cine a răspuns de la ANAF: un reprezentant UDMR :)
Adresa prin care ANAF i-a oferit un răspuns deputatului Florin Roman a fost semnată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor, Attila Gyorgy. Acesta e reprezentant al UDMR şi a fost numit în această funcţie încă din 2014, printr-un ordin al lui Victor Ponta, care era prim-ministru la acel moment. Gyorgy a fost prodecan la Facultatea de Finanţe-Bănci din Academia de Studii Economice.
6,4 milioane de euro a fost suma cu care Guvernul maghiar a finanţat cele două cluburi, Sepsi şi Csikszereda, din momentul în care a fost semnat decretul, anul 2016
5 milioane de euro e bugetul aproximtiv pe care Sepsi îl are în actualul sezon, jumătate din cel al FCSB şi 40% din cel al CFR-ului
Ce a răspuns Guvernul maghiar pentru GSP
În luna noiembrie, GSP a trimis o solicitare, pe mail-ul Guvernului de la Budapesta, în care s-a adresat întrebarea în ce măsură Cabinetul maghiar oferă finanţare celor două cluburi de pe teritoriul României, Sepsi şi Csikszereda. Guvernul Ungariei a răspuns imediat şi a confirmat, inclusiv cu sume:
"Decretul guvernamental 1801/2016 a decis acordarea de fonduri cluburilor Csikszereda (Miercurea Ciuc) și Sepsi (Sf. Gheorghe). În conformitate cu Decretul guvernamental, cele două cluburi de fotbal au primit câte 1 miliard de forinți (3,2 milioane de euro) prin intermediul Federației de Fotbal din Ungaria, ca beneficiar, pentru dezvoltarea infrastructurii sportive și realizarea altor proiecte de investiții în dezvoltare, în special pentru finanțarea Academiei Csikszereda și a Academiei Sf. Gheorghe. Resursele au fost primite în mod corespunzător, iar auditul conturilor transmise până în prezent este în curs de desfăşurare".
„Banii sunt doar pentru investiţii”
Cel care conduce clubul de prima ligă din Sf. Gheorghe, Laszlo Dioszegi, a comentat pe marginea finanţării pe care Budapesta o oferă inclusiv către gruparea sa.
"Da, am primit bani, dar am primit pentru investiţii la nivel de copii şi juniori. Investiţiile sunt o treabă, echipa mare e altă treabă. De acolo nimic nu se poate scoate şi să se dea la echipa mare. E exclus din start. Noi trăim din sponsori, reclame şi publicitate. Mi se pare un lucru firesc ce face Guvernul de la Budapesta.
Şi Guvernul României ar trebui să investească în Moldova. Sunt mulţi români şi în Spania, şi în Italia, şi ţara-mamă ar trebui să-i ajute. Banii care vin aici sunt ca să construim o infrastructură pentru copii, nu e subliniat pentru copii de etnie maghiară sau de altă etnie. Nu! Pentru oraşul Sfântu Gheorghe. Unde sunt bine-veniţi toţi. Noi nu facem nicio diferenţă. Se vede şi la echipa mare", a declarat Laszlo Dioszegi pentru Telekom Sport.
INTERVIU: „E tipic pentru ANAF, când se eschivează înseamnă că nu vrea să răspundă”
Deputatul Florin Roman susţine că nu e mulţumit de răspunsul primit de la Finanţe şi anunţă că va reveni cu încă o interpelare.
- Domnule deputat, bună ziua! De ce aţi decis să faceţi acea solicitare?
- Bună ziua! Sunt un cititor fidel al Gazetei Sporturilor şi după ce am văzut acel material, cu finanţarea Guvernului de la Budapesta, mi s-a părut că e destul de groasă!
- Adică?
- Adică vreau să aflăm dacă finanţarea respectă legislaţia României. Şi iată că nu avem niciun răspuns!
- Păi, de ce credeţi că n-ar respecta?
- Aproape peste tot, în ultimii ani, unde a existat finanţare către sport din partea autorităţilor române s-a terminat cu un dosar şi chiar cu condamnări. Din cauza acestor lucruri, multe autorităţi care erau în regulă s-au retras din a mai sprijini sportul, s-au temut. Au fost situaţii în care orice proiect de acest gen însemna dosar, dosar şi iarăşi dosar. Şi aici, cu finanţarea de la guvernul maghiar, să nu existe chiar niciun control realmente m-a frapat!
- Vă mulţumeşte ce răspuns v-a oferit Ministerul Finanţelor prin intermediul ANAF?
- Absolut deloc şi voi face o revenire. E tipic pentru ANAF să se eschiveze atunci când nu vrea să răspundă. Vreau să mi se răspundă concret dacă modul în care sunt cheltuiţi banii care vin de la Budapesta respectă Legea Sportului. Eu nu spun că e rău să se dea bani la sport, însă nici nu vreau să existe condiţii discriminatorii între modul în care se face o finanţare de către o autoritate din România şi una din Ungaria.
- Cei de la Sepsi susţin că toţi banii pe care i-au primit de la guvernul maghiar merg către investiţii la copii şi juniori.
- Foarte bine, dar să facă dovada că aşa stau lucrurile! Vreau să se prezinte documente, există un bilanţ contabil, să fie făcut public. Orice ban care merge de la o autoritate de stat către o societate sportivă trebuie să respecte Legea Sportului. Adică respectivii bani să fie cheltuiţi doar pe cantonamente, medicaţie, academie, nu pe salariile jucătorilor.
- Vi se pare măcar ciudat că răspunsul ANAF a fost semnat de un secretar de stat, care e reprezentant UDMR?
- A, nu, asta nu! Chiar e o coincidenţă, domnul Attila Gyorgy e cel responsabil să semneze aceste răspunsuri.
Banii lui Orban, duel direct în Cupă?
Săptămana viitoare, FRF va efectua tragerea la sorţi pentru meciurile din sferturile de finală ale Cupei României.
Cele două cluburi finanţate de la Budapesta sunt încă în competiţie şi e posibilă o dispută directă, caz în care confruntarea va avea loc la Miercurea Ciuc. Celelalte 6 sfertfinaliste sunt CFR Cluj, CSU Craiova, Viitorul, Astra, Hermannstadt şi Dunărea Călăraşi.
{{text}}