Andy Murray s-a retras. Nu ar fi trebuit să fie așa, cu suferința expusă atât de dramatic. Dar atât de uman. Cu tăcerea uimită a unei săli de conferințe în care de obicei domnește zumzetul.
Un semn de respect și de consternare, chiar dacă lacrimile nu au venit în premieră. Andy e un tip emoțional, de la furie până la plâns. Acum însă, cred, mulți au suspinat odată cu el sau revăzând imaginile. Eu am făcut-o.
Mi-a plăcut întotdeauna Andy și asta nu se va schimba chiar dacă se retrage din tenis la nici 32 de ani.
Multă lume l-a considerat plictisitor, ca joc, poate chiar ca persoană. Pentru mine a fost altcumva.
Un jucător complet, capabil să facă orice pe teren, să servească, să joace la fileu, să construiască, să plonjeze, să alerge, să înjure, să țipe, să zâmbească, să pună o scurtă, să strângă pumnul. Să câștige jucând agresiv sau alergând la nesfârșit după fiecare minge.
S-a întâmplat să comentez primul lui meci televizat de Eurosport, în iunie 2005, turul al treilea de la Queens, contra lui Thomas Johansson, pierdut cu 6-7(1), 7-6 (5), 5-7.
Avea 18 ani și părea slăbuț, fragil, dar și-a lăsat toată energia acolo, pe iarba legendară pe care avea să triumfe apoi de 5 ori, record care îi aparține. A fost impresionant, ca de atâtea alte ori după aceea.
Dar nu e doar atât. Mi-a plăcut și îmi place omul Murray. Cu umorul lui, cu extraordinara capacitate de autoironie, cu inteligența, cu răbdarea, cu candoarea de a dezvălui senzații, trăiri pe care alții, poate, le-ar fi ținut pentru ei. Cu părerile ferme care vin de la o voce puternică și importantă.
Andy s-a arătat așa cum e, la conferința de presă de la Melbourne sau atunci când a pus capul pe umărul lui Roger după finala pierdută la Wimbledon 2012, căutând consolare, ca un adolescent rătăcit.
Tenisului îi va lipsi un luptător. Dacă am uitat cumva, să căutăm imaginile cu ultimul punct din finala Cupei Davis 2015.
Și să sperăm că același tenis nu l-a pierdut de tot, că va rămâne în această lume într-o formă sau alta. Și nu în ultimul rând, că va putea curând să-și pună șosetele fără durere.
Chiar dacă omul și sportivul Andy Murray merită mult mai mult decât atât.
{{text}}