Collins Fai, 26 de ani, colegul lui Răzvan Marin de la Standard Liege, nu a uitat perioada petrecută la Dinamo și oferit o declarație emoționantă despre clubul pe care îl consideră o „familie”.
„Îmi lipseşte România, pentru că am o familie acolo. Dar aşa este fotbalul, dacă vrei să munceşti, trebuie să călătoreşti. Aş vrea să spun că oamenii, în general, îmi lipsesc. Românii. Nu în mod special fotbalul. Aveam o familie acolo, cu coechipierii români.
Dinamo este o familie care îmi lipseşte mult. Îmi face tot timpul plăcere să vorbesc de Dinamo. Când vorbesc despre Dinamo, simt o căldură în interior. Am acolo amintiri pe care nu le voi uita niciodată.
Am văzut că nu a început prea bine sezonul. Dar, cu sosirea lui Mircea Rednic, cum am spus tot timpul, cred că Dinamo are timp acum să pregătească bine a doua parte a sezonului şi sper să-i meargă din ce în ce mai bine. De Rednic se leagă speranţele. A făcut transferuri, acum are timp să ajusteze echipa pentru campionat”, a spus Fai, la TV Telekom Sport.
Fundașul dreapta Collins Fai a evoluat pentru Dinamo între 2013 și 2015, perioadă în care a bifat 56 de meciuri în Liga 1.
{{text}}