International   •   Stranieri   •   AL SHABAB

Marius Șumudică are Arabia la picioare! A fost desemnat antrenorul etapei + Prima reacție a tehnicianului pentru GSP.ro

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 14 ianuarie 2019

Marius Șumudică, 47 de ani, a fost desemnat antrenorul etapei a 16-a în campionatul Arabiei Saudite, după victoria reușită de Al Shabab în fața lui Al Feiha, scor 4-1.

În această partidă, omul meciului a fost Constantin Budescu, cel care a bifat o dublă.

Sunt într-un moment foarte bun al carierei, lumea de aici e fericită, încântată fiindcă nimeni nu se aștepta la așa ceva de la Al Shabab.

Budescu și Găman sunt importanți, suporterii sunt multumiți de ei, amândoi joacă bine. Preocuparea mea e să prelungesc forma foarte bună a echipei, să continuăm să fim surpriza campionatului”, a declarat Șumudică pentru GSP.ro.


Fostul mijlocaș de la FCSB a punctat în minutele 76 și 90+3. Prima reușită a fost din penalty, iar la a doua s-a distrat cu defensiva oaspeților. Aceasta a fost a 6-a victorie consecutivă pentru Al Shabab în toate competițiile.

Echipa lui Șumudică a ajuns la 32 de puncte, cu 5 sub liderul Al Hilal și două sub ocupanta locului 2, Al Nassr. Totuși a luat un avans de 5 puncte față de Al Wehda, echipa de pe locul 4.

Citește și:

Asteras - PAOK 0-3 // Răzvan Lucescu: „O jumătate a Greciei se aștepta să pierdem aici. A fost o probă de personalitate”


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.