International   •   Campionate   •   juventus - ac milan

JUVENTUS - MILAN // „Operațiunea Supercoppa” a început » Cele mai interesante 4 informații înainte de marele meci

Cristiano Ronaldo, Juventus Foto: Guliver/Getty Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 14 ianuarie 2019

AC Milan și Juventus Torino au pornit azi spre Jedah (Arabia Saudită), unde va avea loc Supercupa Italiei.

  • Meciul va avea loc pe data de 16 ianuarie, de la ora locala 18:30 (19:30, ora României).

Juventus nu va putea conta pe Barzagli, Cuadrado, Mandzukic și Benatia, care sunt accidentați. În schimb, au fost convocați: Szczesny, De Sciglio, Chiellini, Pjanic, Khedira, Ronaldo, Dybala, Douglas Costa, Alex Sandro, Matuidi, Kean, Bonucci, Cancelo, Pinsoglio, Perin, Can, Rugani, Bentancur, Del Favero, Bernardeschi și Spinazzola.

De la această partidă importantă va lipsi și Andrea Agnelli, președintele lui Juventus, care, din primele informații, are probleme personale de rezolvat.


O echipă probabilă a lui AC Milan ar arăta astfel: G. Donnarumma - Calabria, Zapata, Romagnoli, Rodriguez - Kessié, Bakayoko, Calhanoglu, Castillejo, Paquetà - Higuain.

Iată cele mai importante informații înaintea duelului mult așteptat:

  1. Cele două echipe au palmaresul egal în Supercupa Italiei, ambele au câștigat 7 trofee. Juventus a participat de 13 ori, în schimb, Milan de 10 ori.
  2. Din 1988 de când există Supercupa, cele două formații italiene s-au duelat de 9 ori, Juventus s-a impus de 5 ori, iar Milan de 3. Patru din cele nouă finale, s-au terminat la penalty, unde ”rossonerii” au fost favoriți (3-1).
  3. Este a 10-a oară când Supercupa Italiei se dispută în străinătate. Prima dată când s-a jucat în afara Italiei a fost în 1993 (Milano-Torino 1-0), în Statele Unite, la Washington D.C.
  4. Juventus și Milan au început în cel mai bun mod anul 2019: „bianconerii” s-au impus cu 2-0 în fața Bolognei în Cupă,

    în timp ce „rossonerii” au câștigat, cu același scor, cu Sampdoria.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.