Liga 1

Dănuț Lupu, noi critici la adresa lui Dinamo: „S-au pierdut 7 ani și n-au făcut nimic! Nu înțeleg ce vrea Mircea Rednic!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 17 ianuarie 2019

Dănuț Lupu, fost membru în staff-ul de scouting al lui Dinamo, critică în termeni duri situația de la formația roș-albă, care transferă doar fotbaliști străini și renunță foarte ușor la jucătorii tineri.

„Cu scuzele de rigoare pentru culorile clubului Dinamo și pentru Rednic, mai avem puțin și aducem 10 jucători din Albania să facem și noi un lot. Se știu problemele cu banii de la Dinamo. De ce nu sunt forțați acei copii? De ce îi împrumută, că oricum nu joacă nici acolo unde se duc. Ori le dai drumul să plece, ca să nu-ți bați joc de copiii ăia, ori îi păstrezi, forțează-i și fă o echipă de copii.

Am fost dat afară tocmai pentru că am spus aceste lucruri. Le-am spus că sunt lucruri negative. Nu văd vreun club să promoveze jucătorii veniți împrumut de la Dinamo. Au pierdut 7 ani și n-au făcut nimic.

Eu nu-l înțeleg nici pe Rednic acum. Ce încearcă să facă? Jucătorii ăia dacă aveau valoare nu veneau niciodată în România. De ce tot aducem jucători străini care nu confirmă. Echipa națională suferă și din cauza asta. În afară de Steaua și Viitorul, spune-mi și mie ce altă echipă mai forțează copiii. Știm foarte bine că Rednic nu e un antrenor care să promoveze tineri”, a spus Lupu la TV Digi Sport.

„O să se supere pe mine cei din conducerea lui Dinamo, dar sunt curios ce poate vinde domnul Negoiță? Culori nu are, emblemă nu are, autocar nu are, bază sportivă nu are. Săftica s-o scoți din calcul, că nu e a lui Dinamo” Dănuț Lupu

BURSA TRANSFERURILOR

DINAMO
- antrenor: Mircea Rednic (confirmat)
- veniri: I. Filip, Montini, Ait Atamne, Aliji, Simon Zenke, Mustoe, Jaadi (liberi) 
- plecări: Delorge, Penedo, Mezague, Cooper, Subotici, Tade, Grozav (contracte reziliate), Sg. Popovici (Hermannstadt), M. Popescu (St. Mirren), R. Moldoveanu (Petrolul), Neicuțescu (Chindia), Târcoveanu (Viitorul), Hanca (KS Cracovia), Vl. Olteanu (ACS Poli), M. Eșanu (Daco-Getica)

Citește și:

Încă un jucător pleacă de la Dinamo! A părăsit deja cantonamentul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.