Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Daniel Pancu detalii fabuloase despre negocierile cu Gigi Becali: „Mi-a pus în față teancuri de 500 de euro, mi-a promis că joc la Euro 2008, dar n-am vrut să joc la Steaua”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 17 ianuarie 2019

Daniel Pancu, antrenorul Rapidului, s-a enervat teribil după declarația de azi a lui Gigi Becali, care a spus că fostul atacant și-a dorit în trecut să îmbrace tricoul Stelei și l-a atacat dur pe patronul de la FCSB.

„În 2002 s-a oferit să achite clauza de reziliere la Rapid. În 2006 m-a sunat personal și i-am spus că acceptam oferta lui dacă nu era la Steaua. În 2008, m-a chemat nea Giovanni la birou și mi-a spus că avem o ofertă. N-a vrut să-mi spună de la cine e. Ne-am urcat în mașini și m-am trezit în curtea Palatului.

Acolo era domnul Gigi Becali cu picioarele pe masă, mânca cireșe. M-am întrebat ce se întâmplă? Le-am zis că n-am cum să semnez cu Steaua, că trebuie să mă gândesc. Au început să sară niște teancuri mari de bani. Le tot scotea din seif! Punea bancnote de 500 de euro pe masă”, a mărturisit Daniel Pancu la TV DigiSport.

”Îmi promitea locul la Euro”


Tehnicianul Rapidului a dezvăluit și că Gigi Becali îi promitea un loc în lotul pentru Euro 2008 dacă semna cu echipa sa: ”N-am mai spus-o până acum, dar vă zic. Dându-și seama că refuz, a început să facă echipa pentru EURO 2008! Eu urma să joc cu Ovidiu Petre în fața apărării. 

Am făcut meciuri fantastice în Rusia, nu m-a convocat nimeni la națională. De ce oare? Mi-a spus direct că o să joc cu Ovidiu Petre la Steaua și voi fi automat la Euro. N-am spus-o niciodată, dar nu pot fi călcat în picioare”.

Discuția de la Palat la care se referă Pancu a avut loc în ianuarie 2008. Liber de contract după despărțirea de Bursaspor, Pancu a refuzat echipa lui Becali și a semnat un contract pe șase luni cu Rapid. Nu a fost convocat însă la Euro 2008.

„Gigi Becali m-a mai sunat o dată și anul trecut și m-a întrebat dacă avem nevoie de ajutoare să oprim CSA-ul. Ferească Dumnezeu! Mai bine ne tăiem picioarele decât să acceptăm ajutor de la Gigi Becali” Daniel Pancu, antrenor Rapid


 Citește și:

Gigi Becali, interviu-maraton în direct de la palat, la 16 ani de FCSB: „Am schimbat din nou acționariatul” » Cele mai tari declarații sunt AICI!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.