Simona Halep (27 de ani/1 WTA) a fost nominalizată la gala Laureus World Sports Awards la categoria ”Sportiva anului 2018”.
La acceași categorie mai sunt nominalizate Angelique Kerber, gimnasta Simone Biles, campioana mondială la Ironman, Daniela Ryf, campioanele olimpice la sporturile de iarnă Ester Ledecka și Mikaela Shiffrin.
Câștigătorul va fi anunțat pe 18 februarie într-o gală ce se va desfășura la Monaco. Vor vota 66 de membri din Laureus World Sports Academy. Serena Williams a fost marea câștigătoare la categoria ”Sportiva anului 2017” la ultima ediție. În anul 2000, românca Gabriela Szabo a fost și ea nominalizată pentru acest premiu.
În aceeași gală se vor mai oferi premiul pentru sportivul anului, echipa anului, descoperirea anului, revenirea anului și sportivul cu dizabilități al anului fiind nominalizați sportivi ca Novak Djokovic, LeBron James, Lewis Hamilton, Kylian Mbappe sau Tiger Woods.
Premiile Laureus se acordă începând cu anul 2000 și sunt printre cele mai importante din sportul mondial. Cel mai titrat sportiv este elvețianul Roger Federer, de șase ori câștigător în galele Laureus.
{{text}}