Liga 1

FCSB a rezolvat al treilea transfer al iernii! Carlos Fortes: „Semnez cu Steaua!”

Carlos Fortes, dreapta, în duel cu viitorul său coleg de la FCSB, Bogdan Planic Foto: Cristi Preda

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 18 ianuarie 2019

FCSB // Telenovela Carlos Fortes e aproape de final. Atacantul de 24 de ani va ajunge la un acord cu FCSB.

„O să semnez cu Steaua în zilele următoare”, a declarat vârful celor de la Gaz Metan Mediaș pentru GSP.RO. Deși cluburile se înțeleseseră deja de câteva zile pentru împrumutul jucătorului până în vară, impresarul a încercat să blocheze mutarea, nemulțumit că fusese sărit din discuții de Gigi Becali.

La presiunile lui Fortes, care își dorește să semneze cu FCSB, agentul a cedat, iar în zilele următoare va parafa contractul cu vicecampioana României. Acesta s-ar putea alătura lotului în cantonamentul din Marbella în acest week-end sau, cel mai târziu, la începutul săptămânii viitoare.

30.000 €plătește FCSB pentru împrumutul lui Fortes. Dacă atacantul va convinge, roș-albaștrii vor trebui să achite 300.000 de euro pentru a-l transfera definitiv

Gigi îi dăduse ultimatum

Plecarea lui Fortes alături de familie în Portugalia, la câteva sute de kilometri de cantonamentul celor de la FCSB, indica deja faptul că vârful vrea să facă joncțiunea cu lotul lui Mihai Teja. Mai mult, acesta primise în cursul zilei de joi și un ultimatum din partea lui Gigi Becali, în direct la TV Digi Sport: „Transferul lui Fortes trebuie să se facă azi sau mâine cel târziu. Dacă nu se face mâine (n.r. vineri), la revedere!”.

5 goluria marcat Fortes în 19 meciuri disputate în Liga 1 pentru Gaz Metan

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.