Fotbal   •   Liga 1   •   CS U CRAIOVA

CS U CRAIOVA. A înnebunit Bănia?! Gardoș și Burlacu gratis la Iași?!

Andrei Burlacu în duel cu Bogdan Planici, foto: Raed Krishan/GSP

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 18 ianuarie 2019

Președintele executiv al lui Poli, Adrian Ambrosie, a dezvăluit că oltenii ar fi dispuși să renunțe la bani, în vară, dacă cei doi jucători cedați cu titlu de împrumut, Florin Gardoș și Andrei Burlacu, se înțeleg cu Poli Iași să rămână acolo definitiv.

A fost etichetat drept "schimbul începutului de an". Andrei Burlacu și Florin Gardoș de la Craiova la Iași, în schimbul lui Andrei Cristea.

Primii doi sub formă de împrumut, până-n vară, Cristea, gratis. Până aici, pare o afacere ok, în special pentru olteni, care au luat un "vârf" de calitate, chiar și la 34 de ani, fără să scoată un ban din buzunar.

Și își pot recupera jucătorii cedați lui Poli la finele sezonului. Sau poate că nu?


Președintele executiv al moldavilor, Adrian Ambrosie, a dezvăluit în emisiunea "Divizia Locală", de la Digi 24 Iași, că "este o înțelegere pe care am avut-o cu cei de la Craiova. La vară, dacă Gardoș, Burlacu și noi suntem de acord să prelungim, Craiova nu ne va cere niciun ban".

Situație din care, mai ales dacă jucătorii vizați au evoluții bune, Bănia iese clar șifonată.

Gardoș, 30 de ani, pe care Mangia oricum nu și-l mai dorește, poate că n-ar fi o pierdere. Dar să-i dai drumul gratis unui jucător de mare perspectivă, cum e Burlacu (22 de ani), pare o nebunie. Surse ale Gazetei din anturajul deținătoarei Cupei României susțin că așa ceva e puțin probabil. Chiar și în cazul lui Gardoș.

Totuși, în lipsa unei confirmări oficiale, știut fiind că responsabilii clubului oltean nu obișnuiesc să comenteze tranzacțiile cu jucătorii lor, semnul de întrebare persistă.


12.000 €lunar net primește Cristea la Craiova. Are contract până-n 2020

Controversă și cu salariile

Deși Gardoș și Burlacu vor evolua până-n vară la Iași, surse apropiate clubului craiovean pretind că Universitatea le plătește contractele în continuare. La Iași se știe altceva. Primul ar fi negociat cu Poli un salariu de 5.000 de euro lunar net, iar Burlacu, unul de 3.000 de euro lunar net.

 "Având în vedere experiențele anterioare, ținem să precizăm că Universitatea Craiova nu obișnuiește sa-și poarte negocierile în spațiul media"

CSU Craiova, comunicat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.