International   •   Campionate   •   NANTES

Haos în jurul lui Tătărușanu » Antrenorul se simte trădat: „Totul s-a petrecut pe la spatele meu!”

Ciprian Tătărușanu într-un meci la Nantes // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 19 ianuarie 2019

Vahid Halilhodžici, antrenorul lui Tătărușanu la Nantes, s-a înfuriat aflând că patronul Kita i-a vândut golgeterul fără ca el să știe: "Totul s-a petrecut în spatele meu".

Pe 4 octombrie, Vahid Halilhodžici a fost prezentat la Nantes. Era noul antrenor, chemat să salveze echipa într-o situație critică. Acum, doar patru luni mai târziu, bosniacul e furios, gata să plece de lângă Tătărușanu și colegii lui. Nu e supărat pe ei, ci pe șefii clubului.

Pe proprietarul Waldemar Kita (și președine, în același timp) și pe fiul său Franck, directorul general al "canarilor". Cei doi i-au vândut golgeterul fără acordul lui. I-au ascuns că îl vând pe argentinianul Sala la Cardiff, scrie L'Équipe.

Luni, atacantul sud-american a fost în Țara Galilor pentru a discuta cu managerul Warnock, iar Halilhodžici a aflat din presă. L-a sunat pe Franck Kita, dar acesta i-a zis că nu știa nimic. L-a mințit. Doar el și tatăl său puseseră totul la cale.


"Cu Franck, nici nu mai are sens să vorbesc. Președintele mi-a dat telefon, însă nu i-am răspuns. Mi-a trimis un mesaj, explicându-mi niște lucruri. Totuși, jucătorul mi-a spus altceva", a declarat Halilhodžici la conferință.

"Toată lumea e fericită, mai puțin eu. Nu-mi place deloc că totul s-a petrecut în spatele meu"  Vahid Halilhodžici, antrenor Nantes

Mâine, cu Angers, va fi pe bancă. După acest week-end însă, și-ar putea da demisia.

17.000.000 €primește Nantes de la Cardiff pentru transferul lui Sala


12 goluri a marcat Emiliano Sala pentru Nantes în această ediție de Ligue 1

"Cu Angers, voi fi pe bancă. Echipa are nevoie de mine. Îmi voi ascunde sentimentele deocamdată. Nu trebuie să fiu egoist"

Vahid Halilhodžici, antrenor Nantes

 Citește și:

Boateng strică petrecerea! Neamțul creează atmosferă în vestiarul lui Bayern și amenință cu plecarea: „E o problemă”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.