Mircea Rednic, 56 de ani, e optimist, într-un moment în care Dinamo se află aproape de retrogradare: e convins că el construiește o formație atât de bună încât va câștiga Liga 1 în sezonul viitor.
-Domnule Rednic, cum sunt jucătorii noi pe care i-ați adus?
-Foarte bine nu-i cunosc nici eu, portarul McDermott abia a ajuns. I-am urmărit pe imagini, am analizat calitățile lor și sper să se integreze, că nu e ușor nici pentru ei. Unii nu au jucat câteva luni. Ce facem acum nu e doar pe termen scurt, noi plănuim și sezonul viitor.
-Pe care dintre ei pariați că va fi foarte bun pentru nivelul din România?
-Din moment ce i-am adus aici, am încredere în ei. Cu pariatul, cu astea, eu nu sunt, dacă vreți, întrebați-l pe prietenul meu Șumi despre pariat. Cei care au venit trebuie să demonstreze că sunt mult mai buni decât fotbaliștii care au plecat.
- Aveți vreo rețetă pentru recrutarea fotbaliștilor? A funcționat cu câțiva: Mevlja, Puljici, Palici, Gnohere.
- Ochiul e rețeta. Acum caut un atacant cu talie, un pivot bun în jocul aerian. Nu am găsit un nume, dar suntem aproape. Transferurile în Europa se închid pe 31 ianuarie și vor deveni disponibili și fotbaliști pe care nu-i putem lua acum. Unii țin de preț, alții nu joacă la cluburile lor și se vor hotărî să plece acum, în ianuarie. Nimeni nu vine la Dinamo pe șase luni, semnează doar cine acceptă un contract pe un an și jumătate.
"Nu bugetul câștigă!"
-Spuneți că pregătiți și sezonul viitor, ați fixat vreun obiectiv?
-E clar, la anul vrem să câștigăm campionatul!
-Atât de sus?
-Atât de sus! Văd cum e campionatul României și se poate lua titlul cu o strategie bună, că nu e o diferență clară între echipe.
-E o diferență de bugete totuși, sunt cluburi cu mai mulți bani decât are Dinamo.
-Sunt multe formații cu bugete mari care nu câștigă. Tot suntem în Turcia acum, Fenerbahce are buget imens și e la retrogradare. Manchester United consumă enorm și nu mai câștigă titlul de nu mai știu când. Steaua investește an de an și n-a câștigat de vreo trei ani. Și e posibil ca bugetul din vară să fie dublu față de ce avem noi acum!
-Aveți vreo filieră? Impresari care vă propun jucătorii?
-Am relații bune cu unii agenți, ei mă cunosc și-mi propun fotbaliști buni. Rămâne ca eu să-i transform din buni în foarte buni. Asta nu înseamnă că lucrez doar cu agenții pe care-i cunosc. Pe portarul irlandez mi l-a prezentat Marius Iorga, șeful scoutingului. Tot el mi-a propus și un fundaș foarte bun, care sper să accepte condițiile și să vină aici.
-Unii încă se întreabă de ce Rednic și-a riscat CV-ul revenind la Dinamo acum, în criză.
-Dacă n-ar fi fost vorba despre Dinamo, poate n-aș fi riscat. Până la urmă, nici nu fac mari sacrificii, doar îmi fac meseria. Așa ar trebui să procedeze și alți dinamoviști, decât să stea să dea din gură, mai bine ar veni să ajute! Dar s-o facă la fel ca mine, benevol.
"Dau bani, nu iau!"
-Cum adică benevol?
-Păi, eu sunt benevol aici, până în momentul de față n-am luat un leu de la Dinamo. Am renunțat la salariu, am mai și împrumutat clubul cu bani, le-am oferit din banii mei prime jucătorilor la fiecare partidă. D-aia au fost dure și reacțiile mele după meciuri.
-V-au enervat fotbaliștii?
-Când vezi că jucătorii nu reacționează la numele Dinamo, că pentru ei nu reprezintă nimic... Suporterii i-au amenințat, s-au manifestat, tot nimic! Li s-au oferit bani și nici așa n-au avut vreo reacție! Nu se poate, ceva nu e în regulă! Nici mercenari nu sunt! Măcar ăia știu ce au de făcut, luptă pentru bani! Așa cum fac cei care merg în fotbalul din Golf.
-Ați fost și dumneavoastră în fotbalul din Golf!
-Da! Ce, credeți că eu m-am dus acolo pentru performanță? N-ai ce performanță să faci acolo, degeaba sunt condiții!
-E un nivel slab, nu?
-Slab! Fotbaliștii străini merg acolo doar pentru bani. În China, la fel. Vedeți că Witsel s-a întors de acolo, e la Dortmund. A plecat Dembele, de la Tottenham, în China și belgienii nu mai înțeleg nimic, că era jucător de națională. Bine, astea sunt alegeri pe care nu jucătorii le fac, sunt agenții în spatele lor. Fotbaliștii doar execută.
-Apropo de agenți, încă se bârfește pe seama relației pe care ați avea-o cu unii impresari. Cum vi se pare?
-Mă deranjează, că nu e adevărat. Vin jucători gratis, pe salarii între 4.000 și 7.000 de euro. Fiecare om cu câte doi, trei impresari care împart comisioane... Nu mici, foarte mici! E foarte bună politica pe care o folosește Dinamo acum. Normal, un agent ia măcar echivalentul unui salariu lunar al jucătorului, însă noi nu plătim nici atât.
"Situația mea financiară nu mă împinge să fac aranjamente cu agenții. Să apară un fotbalist sau un impresar și să susțină că mi-a dat mie bani! Să vină!"
Mircea Rednic
”Nea Mircea n-a ajutat pe nimeni în toată cariera lui!”
Rednic distruge mitul potrivit căruia ”Il Luce” a propulsat trupa de la Corvinul la cel mai înalt nivel din fotbal și povestește cum a ajuns să dețină proprietăți de multe milioane de euro.
-Dacă ați împrumutat clubul Dinamo cu 200.000 de euro înseamnă că aveți mult mai mulți bani de atât. Ați câștigat din fotbal sau din afaceri?
-Am făcut și afaceri, am avut o fabrică de confecții și am mai investit și în imobiliare mult. Pe casa mea am plătit 1.600.000 de euro și am închiriat-o, că eu nu stau în ea. Asta e pe Dacia. Mai am la Sinaia o vilă de vreo 5.000 de metri pătrați, casa Take Ionescu. Am avut case, terenuri, am mai cumpărat proprietăți și în Belgia.
-E o latură sentimentală în astfel de investiții în construcții vechi?
-Aici nu prea sunt de acord cu soția, ea e mai sentimentală, se tot uită după case vechi, care necesită renovare, deci investiții. Îi place ei, mă bucur că face treaba asta, dar eu aș fi vrut să iau apartamente deja făcute bine și să le închiriez, să nu le mai repar eu. Mai am case și pe Visarion și sunt tot vechi, trebuie renovate.
-Luana se pricepe la fotbal? E pasionată?
-E pasionată, de mică a fost cu mine. Și eu am fost alături de ea cât a jucat tenis, acum îi place fotbalul. Haideți să vă spun care e rolul Luanei, ca să clarificăm asta! Am foarte mulți impresari, cu unii dintre ei am jucat, și ei îmi propun jucători în funcție de ce vreau. Eu aleg din oferta lor și Luana preia transferurile pe urmă, deci ea e un fel de intermediar, n-are niciun fotbalist din lot.
-Ea negociază?
-Nici măcar, că nu prea se poartă negocieri, eu le spun din start agenților ce poate să oferte Dinamo, între 4.000 și 7.000 de euro, în funcție și de post. Un efort s-a făcut la portarul irlandez, dar e o excepție.
"Îi dăm afară și nu-i vrea nimeni!"
-Când spuneți că vreți titlul în 2020 vorbiți despre un buget dublu. Care ar fi sursa pentru suplimentarea bugetului?
-Domnul Negoiță a suplimentat bugetul de salarii și în vara trecută, a adăugat 40.000 de euro pe lună, d-aia am și spus că el a fost alături de echipă. E normal să zică și el "Băi fraților, v-am dat bugetul pe mână, nu m-am implicat și n-aveți rezultate!". Acum a transmis în tot clubul să mi se acorde toată susținerea și să fiu judecat în funcție de rezultate.
-V-ați păcălit când ați preluat echipa? Ați crezut că lotul era mai bun?
-Când am venit eu, lotul era desființat, nu criticat! Eu am mizat pe asta, le-am spus: "Toată lumea zice că sunteți jucători de Divizia B, că n-aveți valoare. Haideți să arătăm că nu e așa!". A trecut o etapă, au trecut două, nimic! Au avut banii pe masă, primele, și n-au fost în stare să-i ia! Uitați-vă că n-am avut oferte pentru cei pe care i-am dat afară, nu-și găsesc echipe. Nu luptă nici măcar pentru imaginea lor sau pentru orgoliu!
-Unii și-au mai găsit.
-Da, venise unul s-o salveze pe Dinamo și a ajuns în Ungaria, la o echipă de la retrogradare. Mă refer la Gicu Grozav. Ce, el n-are calități? Are, însă la Dinamo trebuie să faci sacrificii, nu se poate să te mulțumești să încasezi salariul! D-aia acum am zis "Nu mai depășim 7.000 de euro pe lună pentru un jucător!".
"În '90 ne-am transferat singuri"
-Care e relația cu Gigi Becali? El continuă să vorbească respectuos despre dumneavoastră, deși i-ați tot "înțepat" pe steliști.
-Eu am fost provocat de ei și nu rămân dator niciodată, că n-am de ce! Nu depind de nimeni, m-am descurcat singur în viață așa cum am putut și eu zic că m-am descurcat bine. Am relații, am o imagine bună în Belgia și oricând pot să antrenez acolo dacă vreau. Am avut rezultate bune și foarte bune și în România și ca jucător, și ca antrenor. D-aia vă spun că nu datorez nimic nimănui.
-Nici lui Lucescu, care a spus recent "Cel mai mult l-am ajutat pe Rednic, dar știți bine că noi l-am poreclit «Strâmbu»"?
-Să știți că m-a deranjat, dar asta nu înseamnă că nu-l respect. Niciodată n-am vorbit rău despre el și nici n-o să vorbesc. M-a deranjat că a spus "Pe Rednic l-am ajutat cel mai mult". Nu e adevărat! El uită că eu eram titular în naționala de juniori calificată la turneul din Australia, unde nu erau titulari atunci Gabor, Andone, Klein, Mateuț.
-Aveați statutul cel mai bun din lotul de la Hunedoara, asta spuneți.
-Exact, eu aveam cel mai bun CV! Vă spun: nea Mircea n-a ajutat niciodată pe nimeni! Cine a jucat a meritat, a avut calități. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-i fim recunoscători. Totuși, să fie clar, nu eram șchiopi! Nu ne-a luat fără să avem ABC-ul fotbalului, cum sunt mulți care au ajuns la Dinamo în perioada recentă. Și noi am jucat pentru el! Și a avut două situații în care putea să ne ajute și pe mine, și pe prietenii mei de la Hunedoara. Și nu ne-a ajutat în '90!
"Boloni? Îl călcam pe cap!"
-Cu transferuri?
-Da, cu transferuri în Italia. El era preocupat de cei tineri de la Dinamo, ceilalți ne-am găsit singuri echipe.
-Țin minte că a existat o discuție să mergeți la Reggiana.
-Așa este, chiar el mă sunase să merg la Reggiana. Pe urmă nu m-a mai luat, a preferat să-l aducă acolo pe Georges Grun, care se lăsase de fotbal de un an!
-Ați suferit din cauza asta?
-Nu m-a durut, eu am înțeles foarte bine că fotbalul e o junglă, mi-am dat seama de asta clar. V-am zis, Lucescu nu m-a găsit în curtea școlii din Hunedoara, eu eram titular la Luceafărul, fusesem titular și cu un an sub limita de vârstă, doar eu cu Dorel Zamfir eram mai mici. La Campionatul Mondial de tineret a ieșit Gabor Balon de Aur, OK, dar dacă v-ați uita acum la acele meciuri, ați vedea că eu am jucat cel mai bine.
-A surprins de curând și Boloni cu niște afirmații: exagerăm cu "Regele" Hagi, cu "Generația de Aur".
-Ăsta e Boloni! El e un tip foarte corect, spune ce gândește. N-a făcut în viața lui vreun favor cuiva și nici nu va face! Unora nu le convine. El nu e un antrenor iubit nici în Belgia din cauza asta. Să nu vă gândiți că vorbește cu invidie Boloni! Eu sunt prieten foarte bun cu el, am stat împreună atâția ani, îl știu bine.
-V-a mai și enervat?
-Normal că mă enerva, că el le știa pe toate! Și-mi lua jucătorii. Când eram la Mouscron mi-a luat cel mai bun fundaș central cu două zile înaintea etapei. Dar și eu când îl prindeam în Steaua-Dinamo, că Lucescu mie mi-l dădea în marcaj...
-Cum era duelul?
-Să știți că Boloni n-a fost un jucător supertalentat, însă el era creierul echipei. Avea un picior stâng foarte bun și gândea tot ceea ce făcea, se mișca foarte inteligent. Îi blocam piciorul stâng și, dacă puteam să-l calc pe cap, îl călcam pe cap! Și pe urmă veneam cu scuze. Mă mai depășea, deși n-avea viteza mea. V-am zis, era foarte inteligent, găsea des poziția cea mai convenabilă pentru el.
Carne de ciorbiță, ouă și brânză
-A fost un mare ghinion că nu erați un jucător tânăr la Revoluție? Ați fi câștigat bani mai mulți și o carieră mai spectaculoasă?
-Sunt mulțumit, am prins un transfer la Standard și mi-am făcut un nume în Belgia, am luat și cetățenia, a fost bine și pentru familie acolo. Normal că toți ne-am fi dorit cluburi mari, ne curgeau balele când vedeam în stânga și în dreapta că Real Madrid se ducea la Hagi, Feyenoord la Sabău, PSV la Popescu. Pe noi nu ne băgau în seamă, că din transferurile "bătrânilor" e puțin de câștigat.
-Dacă trupa din '94 a fost generația de aur, aceea din 990 cum era?
-Generația de fier. Serios! Noi am prins comunismul, cantonamentele alea interminabile. Cât muncesc ăștia de acum într-un an noi munceam într-o lună! Antrenamentele erau de soldați, nu de fotbaliști! Făceam cantonamente la Câmpina, ne uscam echipamentele pe sobe...
-Cum de existau rezultate în cupele europene, în acele condiții?
-Simțeam mândria că jucam la Dinamo și la naționala României. Jucătorii de azi nu mai simt nimic, degeaba încearcă ei să găsească cuvintele când pornește imnul României. Noi aveam și... Nu frică... Ne gândeam "Doamne ferește să pierdem în lupta cu Vestul, că noi suntem ofițeri de Miliție!". Simțeam responsabilitatea asta.
-Fotbaliștii o duceau, oricum, mai bine decât oamenii obișnuiți, nu?
-Nu doar mai bine, foarte bine trăiam! Era penuria aia de alimente și noi primeam săptămânal trei pungi cu carne pe os, mai mult os. Mergea, făceam o ciorbiță bună. Luam și un carton de ouă, două calupuri de brânză. Alți români, săraci, doar visau la mâncarea asta!
"La Rapid mi-am distrus genunchii"
-Ce v-a uimit când ați plecat din comunism în Belgia?
-Supermarketurile alea foarte mari. Erau condiții de trai mult mai bune în Belgia. N-am avut probleme, eu m-am adaptat repede peste tot. Am avut cinci ani foarte buni la Standard.
-După cariera din Vest, ați revenit la Rapid. Ne întoarcem la Lucescu, v-a ajutat să vă continuați cariera.
-Cred că l-am ajutat și eu pe el, inclusiv la Rapid. Oricum, eram antrenorul din teren, vorbeam foarte mult. Vorbeam ca să mă ajut pe mine, că nu mai puteam să alerg și trebuia să-i dirijez pe alții și eu doar să "ciugulesc". Ca să vă fie clar: nea Mircea nu m-a adus la Rapid pentru binele meu, vezi, Doamne, ce bine ar fi să mai joace Rednic doi, trei ani! Poate era bine să nu mă fi adus, că nu mi-aș mai fi distrus genunchii!
-Credeți că de acolo provin problemele medicale?
-Da, sigur de acolo! Am exagerat cu efortul și am ajuns la operații, la dureri de genunchi permanente. Nea Mircea n-a luat decizia să mă retragă din fotbal, dar el a sugerat c-ar fi bine să mă las. Țin minte că venise Iordănescu în locul lui și mă ruga "Hai, mă Mircea, mai joacă un sezon!". M-am retras, mi-a făcut Boloni oferta să-i fiu secund la națională și n-am stat pe gânduri, am acceptat-o fiindcă voiam să devin antrenor.
"Naționala României se poate califica la Euro 2020. Ce dacă e Spania în grupă? Noi am mers la Euro '84 din grupa cu Italia și se califica doar una la turneul final!
Avem condiții bune în Antalya, dar suferim din cauza vremii. Am rezolvat problema românește: am mai improvizat o sală de antrenament, un culoar pe care doar noi puteam să-l găsim.
Luana stă cu mine când urmăresc jucători. Urmăresc calitățile fotbaliștilor, am destulă experiență și-mi dau seama foarte repede dacă un jucător e bun. Bine, mai greșesc și eu, se mai întâmplă.
Jucătorii la care am renunțat nu erau rentabili ca raport calitate/preț. Aici nu mai e vorba numai despre impresia mea, că au avut ocazii să demonstreze cu alți antrenori și n-au arătat că ar fi buni"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo
5 aniau colaborat Rednic și Lucescu la Dinamo, între 1985 și 1990. Campioni cu "câinii", ei au mai luat un titlu împreună și cu Rapid
{{text}}