Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

VIDEO Djokovic și Federer au răbufnit la Australian Open: „Ce, suntem la Big Brother?!” » Simona Halep, una dintre „victime”: „În cazul femeilor e și mai rău”

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 22 ianuarie 2019

Novak Djokovic (1 ATP) și Roger Federer (3 ATP) nu sunt de acord cu noua politică a organizatorilor Australian Open de a filma tot ce se întâmplă în zona vestiarelor.

„Suntem conștienți de faptul că sunt camere peste tot acum. Suntem filmați pe culoarul spre vestiare, în sala de gimnastică, am văzut filmări chiar și din băi. Înțeleg ideea de a mediatiza evenimentul, dar mă deranjează unele lucruri.



Sunt unii jucători, printre care și modelul nostru favorit, Fabio Fognini, care umblă doar în prosop între dușuri și vestiar. Acum sunt camere și acolo.



Bănuiesc că în cazul femeilor este și mai rău. De multe ori se întorc doar în halat, sau cu un prosop pe ele, de la dușuri. Nu te poți duce cu toată geanta cu haine acolo. Sper din toată inima ca măcar atunci camerele să fie oprite.



Mă simt de parcă am concura la Big Brother. Cred că nu avem ce face, trebuie să acceptăm asta”, a declarat Djokovic.

Federer îl susține pe Nole

„Nu e ca și cum nu am fi fost filmați sau fotografiați și până acum. Diferența e că acum sunt peste tot. Este imposibil să găsești un loc

în care să ai parte de puțină liniște”, a fost punctul de vedere al lui Federer.


Halep, printre jucătoarele surprinse de camere

Simona Halep, lider al clasamentului WTA la startul competiției, a fost unul dintre cele mai urmărite personaje. Românca a fost surprinsă efectuând antrenamente inedite cu oamenii din staff (detalii AICI) sau primind ultimele încurajări din partea mamei sale (detalii AICI). 

Alt moment controversat a fost cel în care Petra Martic a fost înregistrată în momentul unei crize de plâns.

Vezi și: 


FOTO+VIDEO Rafael Nadal, necruțător cu puștiul Frances Tiafoe » Ibericul e în mare formă: s-a calificat în semifinale fără să piardă set!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.