Stranieri

Mihai Popescu a jucat primul său meci mare în Scoția » A fost umilit de Celtic și echipa sa e ultima

Mihai Popescu, în plan îndepărtat, la meciul de azi

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 23 ianuarie 2019

Mihai Popescu, fundașul transferat de St. Mirren în această iarnă de la Dinamo, a jucat primul său meci mare în Scoția. Echipa românului a pierdut cu 0-4 pe terenul lui Celtic, într-un meci din etapa a 22-a.

Fotbalistul român în vârstă de 25 de ani a fost integralist la oaspeți și n-a greșit la niciunul dintre cele patru goluri încasate de echipa sa. Cu două minute înainte de final, el a văzut un cartonaș galben.

Pentru Celtic a deschis scorul Burke în minutul 11, iar șapte minute mai târziu Sinclair a majorat diferența. Același Burke a dus scorul la 3-0 în minutul 55, iar Weah a stabilit scorul final cu 4 minute înainte de ultimul fluier.

Mihai Popescu a debutat pentru St. Mirren pe 19 ianuarie într-un meci câștigat în Cupa Scoției cu Alloa Athletic, scor 3-2.

Situația lui St. Mirren e dezastruoasă, fiind pe ultimul loc în campionat, cu 12 puncte. Celtic e lider, cu 45 de puncte și un meci mai puțin.

Citește și:

Jucătorul izgonit de la Dinamo a fost prezentat la noua formație! A fost lăudat de antrenor: "Vine cu experiență dintr-un campionat foarte greu"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.