„Era 6 jumătate dimineața și eram deja trează de câteva ore. Zăceam întinsă, cu lacrimile șiroindu-mi pe față. Nu plângeam în adevăratul sens al cuvântului, dar aveam un sentiment de deșertăciune completă. Eram atât de doborâtă. Fără speranță. Așa că mi-a venit în gând: «Nu vreau să văd ziua de mâine» ...”
Pe masă, aliniate, tuburile de medicamente.
Totul începuse de doar câteva luni.
Cine este Victoria Pendleton
La startul lui 2018, britanica Victoria Pendleton avea toată anvergura unui superstar.
Fostă ciclistă de velodrom, ajunsă la 37 de ani, avea în vitrină mai multe metale prețioase ca un regat mic din Evul Mediu: două medalii de aur și un argint la două ediții olimpice, precum și 9 Campionate Mondiale și două Europene, în diferite probe de ciclism de pistă.
Cu o frumusețe specială, în care un surâs neconvingător se împletea perfect cu o fire activă, Victoria avusese o carieră incredibilă și acum se dedica diferitelor pasiuni sezoniere. Dans, echitație și, ultima apariție pe listă, alpinismul.
Poate că în plan personal lucrurile nu mergeau chiar perfect, în condițiile în care mediatizata căsătorie cu antrenorul Scott Gardner, începută în 2013 și cu 10 ani vechime, părea să scârțâie.
Dar Victoria nu se lăsa impresionată.
Avea un cont de Instagram pe care plănuia să îl alimenteze cu fotografiile unui proiect special, undeva în cea mai propice lună pentru escaladări în Nepal, luna mai. Poate era o criză a vârstei mijlocii, că doar Scott nu era de acord cu aventura. Dar, deși „știa că mă supără”, nu conta așa mult.
Victoria se ducea pe Everest.
O sufocare pe Everest
De la cei 8848 de metri înălțime, Everestul are tipul de ostilitate pe care un suportiv de anduranța precum Victoria o găsește foarte atractivă. La o cotă la care zboară liniile comerciale, cu oxigenul rarefiat la maximum, Everestul e genul de provocare în care moartea se află într-o vecinătate permanentă.
Unul dintre cei mai experimentat himalayan în viața, Denis Urubko, explica într-un interviu pentru GSP.RO:
"Alpinismul e modelarea unei situații extreme. Simți antagonismul muntelui. O singură greșeală și se duce totul, nu realizezi nimic. Alpinismul e un fel de artă, e opinia mea despre viață, felul în care îmi ating ținta. Mă refugiez în el când sunt sătul de tehnologie, de oameni, de aglomerație, am nevoie să fiu singur. Fac ca totul să fie greu, fiindcă oamenii s-au obișnuit să nu facă nimic din ce le aduce stres suplimentar. Dacă alegi numai confort, e bine, dar te limitează. Când o să ai probleme în viață, nu o să fii pregătit".
Așa că Victoria Pendleton a ales să își măsoară forțele.
A ieșit un filmuleț simpatic, alături de prezentatorul și aventurierul Ben Fogle.
Și o alertă generală, la cota 6.400m.
„La 95% saturație de oxigen, apare pericolul. Victoria avea 21%”
În ciuda câtorva săptămâni de aclimatizare, Victoria a simțit că a rămas fără aer, că plămânii îi iau foc în aerul rarefiat din Himalaya. În limbaj de specialitate, se numește hipoxie. Mai precis, corpul începe să moară.
I s-a administrat urgent oxigen suplimentar, iar Victoria s-a prăbușit în lacrimi pe coasta muntelui și a abandonat totul.
„Trupul meu nu era construit să facă față Everestului. Ajunsesem la capătul puterilor, iar faptul că nu am putut să mă aproprii de vârf a fost cea mai greu de digerat dezamăgire. M-am simțit de parcă aș fi fost bătută. Niciodată nu am fost doborâtă în halul ăsta de o boală”, avea să explice Victoria.
„În mod normal, la nivelul mării, majoritatea dintre noi avem o saturație de oxigen de 99 la 100. Sub 95 la 100, sunt șanse să apară pericolul. Saturația Victoriei era 21. Asta înseamnă că era aproape moartă”, completa partenerul de expediție pentru Daily Mail.
Și o provocare mult mai cumplită avea să urmeze.
De la "nu puteam auzi nimic" la tuburi de pastile aliniate
Revenită acasă, Victoria a resimțit din plin lupta cu muntele.
"M-am întors cu infecții la plămâni și la o ureche. Mi-au trebuit 3 săptămâni pe antibiotice ca să mă recuperez, iar asta în sine m-a aruncat în disperare. Aveam probleme grave cu sinusurile. Nu puteam auzi nimic".
În plus, în cameră se strecurase un fel de agitație. Victoria plonjase într-o depresie severă, așa cum o avertizaseră doctorii, care făceau legătura între absența oxigenului și căderea psihică. Au venit atacurile de panică. Căsătoria cu Scott și-a găsit finalul la începutul lunii iulie.
Între timp, ajunsese „un zombie”, după consumul de somnifere și Prozac.
Și a venit acea dimineață în care a flirtat cu sinuciderea.
„Aveam cantitate de pastile o dată și jumătate față de cât era nevoie ca să mă sinucid. Erau acolo, în fața mea, și știam care e doza pe care trebuie să o iau. Știam și cât durează. Nu eram supărată pentru treaba asta. Pur și simplu, eram năucită", a dezvăluit într-un interviu pentru The Telegraph.
Într-o clipă de luciditate, a ales să sune un om special, pe celebrul Steve Peters, psihiatrul celor de la echipa Sky. Omul care a lucrat cu acel Liverpool al lui Brendan Rodgers și l-a dus până în lupta pentru titlu în ultimele etape din Premier League.
Peters a răspuns. Un detaliu vital. Apoi, l-a sunat repede pe fratele Victoriei, ca să se ducă la ea acasă. „A fost picătură de sănătate mintală din toată afacerea. Fără Peters, probabil nu mai eram printre voi”.
Victoria s-a mutat la mama ei peste vară. A luptat pentru două luni, cu diferite căderi. Odată, i-a cerut mamei sale iertare în cazul în care alege să își pună capăt zilelor. „Normal că nu s-a simțit bine să audă asta, dar voiam să mă ierte. E foarte greu să explic cuiva cât de dărâmată mă simțeam pe interior”. Zi după zi.
Victoria alege să trăiască
Punctul de cotitură a venit cu o altă excursie solitară pe care nimeni nu a agreat-o, nici prietenii, nici familia. În Costa Rica, acolo unde s-a apucat de surf zilnic.
„Cum intram pe apă, uitam cum e pe uscat. Era ceva foarte vindecător să fiu pe ocean. Atunci mi-am zis: se simte mai bine ca orice pastilă pe care am luat-o vreodată. M-am întors cu 50% schimbată”.
La revenirea în Marea Britanie a înființat The Wave Project, un fel de tratament prin surfing pentru oamenii care luptă cu diverse probleme de psihic.
„Din noiembrie încoace, mă simt foarte bine. A fost un moment de cotitură. Nu înseamnă că nu o să fiu mai grijulie pe viitor, când o să simt simptome similare. Dar mă simt mai bine pregătită. De asta am ales să vorbesc despre asta. Poate ajută pe cineva”.
Iar acum se simte în stare să fie un exemplu pozitiv.
Victoria a început un nou capitol.
{{text}}