Una dintre surprizele Cupei Angliei. Millwall, locul 19 în Championship, a eliminat-o pe Everton, 3-2, golul decisiv fiind marcat în minutul 90+4.
Incidentele ce au precedat meciul au pus însă în umbră jocul de la Londra. O bătaie sălbatică declanșată de huliganii gazdelor, printre cei mai răi din Marea Britanie, care i-au prins pe fanii rivali într-o ambuscadă în apropierea stadionului The Den.
Au fost despărțiți doar după intervenția în forță a polițiștilor călare. S-au înregistrat mai mulți răniți, inclusiv un bărbat tăiat pe față cu cuțitul. A fost transportat la spital, dar viața sa nu a fost în pericol.
"Ceea ce s-a întâmplat a fost o rușine. Cei care s-au implicat să fie siguri că îi vom identifica", a declarat pentru Mail on Sunday inspectorul Darren Young, de la poliția metropolitană.
A înscris cu mâna!
Millwall s-a calificat, dar Everton protestează, pentru că Cooper a egalat (2-2) în minutul 75 pentru gazde împingând mingea în plasă cu brațul stâng. În Cupa Angliei, există Video Assistant Referee, însă numai pe stadioanele echipelor din Premier League.
Vezi și:
ARSENAL - MAN. UNITED 1-3 // Solskjær bate tot: „Nu-i mai căutați pe Pochettino și Zidane!”
{{text}}