Directorul general Horia Sabo cere să fie lăsat să asigure stabilitatea financiară a clubului Poli Iași, conform contractului de asociere:
„Nu vreau să fiu nevoit să cer prejudicii”. Președintele executiv Ambrosie replică: „Nu-l împiedică nimeni să-și facă treaba”.
Poli stă tot mai rău cu banii, 1,4 milioane de euro datorii la sfârșitul lui decembrie, iar directorul general Horia Sabo dă vina pe aripa ieșeană a conducerii clubului, în speță pe Comitetul Director (CD), susținut de primarul Mihai Chirica, pentru situația precară.
Deunăzi a cerut CD, reprezentat de președintele executiv Adrian Ambrosie, să permită echipei sale să preia din nou, în totalitate, managementul clubului, așa cum e stipulat în contractul de asociere semnat în vară, "pentru a asigura stabilitatea financiară".
Acțiune în justiție
Omul de afaceri băimărean a deschis și o acțiune în justiție prin care solicită respectarea amintitului acord și i-a avertizat pe parteneri că, în cazul în care va fi repus în drepturi de tribunal, ar putea fi nevoit să ceară prejudicii pentru daunele apărute în perioada în care n-a fost lăsat să-și exercite atribuțiile.
"Inclusiv cheltuielile din sumele provenite din drepturi TV, efectuate fără aprobarea mea, vor reprezenta prejudiciu și vor fi imputate clubului și în solidar acelora care ordonă și execută respectivele cheltuieli", subliniază directorul general în notificarea trimisă CD.
"Cu ce să fi plătit?"
Președintele executiv Adrian Ambrosie, la rându-i, susține că "nimeni nu-l împiedică pe Sabo să-și facă treaba. Comitetul Director a decis la finele lui noiembrie doar că fiecare document întocmit de el trebuie să aibă și semnătura mea". Iar decizia luată în decembrie, de a refuza să contrasemneze niște ordine de plată întocmite de acesta, o explică astfel: "Cu ce să fi plătit? Cu 1.500 de lei și 220 de euro cât mai erau în conturi?".
600.000 €au intrat de curând în contul lui Poli, din drepturi TV. Bani din care, potrivit lui Ambrosie, s-au plătit salariile și câteva datorii urgente
700.000 €susține Sabo că au intrat în club, sub diferite forme, de la venirea lui la Iași, în iunie 2018. 246.000 din sponsorizări și bartere
{{text}}