Mihai Teja, antrenorul celor de la FCSB, a vorbit despre informația bombă publicată azi de Gazeta Sporturilor: Nicolae Stanciu, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei naționale, se va transfera de la Sparta Praga la Al Ahli (Arabia Saudită), contra sumei de 10 milioane de euro.
„Până la urmă, sunt bani foarte mulți la mijloc. Cred că a contat și salariul fotbalistului, e clar că toți jucătorii de fotbal se gândesc și la partea financiară. Fotbalistic, nu e bine pentru națională, nu e cel mai puternic campionat.
Poate exista un regres, dar, la cum îl știu pe Nicolae Stanciu, cu siguranță va putea face față în continuare la naționala României”, a spus Mihai Teja, la TV Digi Sport.
Ilie Dumitrescu: „E un pas înapoi în cariera lui”
Transferul lui Stanciu în Golf a fost comentat și de fostul mare jucător Ilie Dumitrescu.
„Hai să gândim pozitiv. Au mai fost jucători care au plecat în China, iar apoi au fost transferați de Barcelona.
La prima vedere, e un pas înapoi în cariera lui. Ideea e că, în momentul de față, tentația a fost foarte mare, iar el a acceptat-o”, a spus Dumitrescu, potrivit sursei citate.
{{text}}