Ladislau Boloni deapănă amintiri și redeschide o polemică veche din fotbalul românesc. Se înfurie grozav când se face referire la familia Ceaușescu, acuză și vorbește de ilegalități, apoi se referă la războiul FCSB - Armată, venind cu o idee personală.
Pe ecranul laptopului se developează câteva imagini cu acțiunea de demolare a stadionului din Ghencea, acolo unde Ladislau Boloni și "viteziștii" au scris istorie. Pozele cu buldozerele sfărâmând "Templul fotbalului românesc", cum a fost denumit de simpatizanții echipei, nu-l înduioșează pe antrenorul de 65 de ani, cu toate că se uită atent cum se vede un vid pe locul în care avea el însuși cabinetul stomatologic, la tribuna a II-a.
"Uite, imaginile nu mă răscolesc, cu toate că țin să-mi arăți cât mai multe. Aș fi vrut să particip la încă un eveniment înainte de a fi demolat, pentru că este un punct istoric ăsta, acești metri pătrați bucureșteni. Dar trebuia schimbat! Și-a trăit viața, trebuie refăcut, m-aș bucura mult să se facă un stadion frumos și m-aș bucura mult dacă ar exista și un club care să joace acolo", a mărturisit antrenorul lui Antwerp. De aici a pornit o incursiune în trecut, cu comparații care fac deliciul microbiștilor, declarații tăioase, Loți referindu-se și la disputa care a scindat Steaua București, ca entitate.
- Care a fost cea mai bună echipă de club din România?
- Noi! Steaua. '84, '85, '86. Steaua a dominat campionatul românesc din 1984. Craiova a fost doborâtă de Dinamo, iar noi am spus "stop" lui Dinamo. A urmat o hegemonie a noastră, am jucat două finale de Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei, semifinală de CCE, Cupa Intercontinentală, fără doar și poate e clar cine e cea mai bună echipă.
- A fost Steaua ajutată de sistem sau e doar invidia?
- (se enervează) Cine spune asta?
- Sunt mulți specialiști...
- (se înfurie) Pardon, ce apropiere era vizavi de familia Ceaușescu?! Sunt prostii. Familia Ceaușescu înseamnă Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Zoe Ceaușescu, Nicu Ceaușescu și Valentin Ceaușescu. Dacă spui "familia", toți proștii din jur, și sunt mulți neinformați, spun că Ceaușescu a dat ordin. Păi, cui i-a dat ordin? Îl certa pe fiu-său că de ce vine la fotbal! Ăsta e Valentin. Știți cine a fost la Craiova când o elimina pe Kaiserslautern? Valentin era cu ei! Este o temă asta. Dacă am fost sau nu ajutați....
- Adică?
- Cine acuză... Acuză cineva de la Sportul Studențesc? Nu știu cine era lângă Sportul. Poate să vină de la Craiova. Nu știu cine era din punct de vedere politic într-o poziție deosebit de interesantă care să sprijine clubul... Poate să vină din partea lui Dinamo. Păi, hai să mergem la Timișoara să întrebăm cine este Dinamo! Sau să vorbim despre pașapoarte, Postelnicu, Securitate și așa mai departe. Nu mă f...i la creieri! Este imposibil să răspunzi.
"Se foloseau toate puterile legale și ilegale"
- V-ați enervat.
- Trăiam toți într-un sistem în care eram pionii celor mari. Ăsta este adevărul! Ăia mari voiau să se laude și atunci Dinamo încearca să-și facă echipa cea mai bună, cu toate posibilitățile sale legale și ilegale, mai ales ilegale, pentru că Securitatea era și a rămas puterea numărul 1 în România. Steaua încerca să folosească toată puterea ei legală și ilegală... Dar nu putea să ajungă la nivelul lui Dinamo, era imposibil! Securitatea domină tot timpul, nu poți să faci nimic. Spun din propria mea experiență. Și ea, Steaua, încerca să fie agresivă, să ia jucători, să aibă influență la federație, la comitete, unde Dinamo domina absolut totul.
- Păi, și fotbalul unde era?
- Craiova, cu capacitatea ei, a avut un nucleu de jucători fantastic. Dinamo a avut un nucleu bun, nu fantastic. Adevărul este că Steaua a avut un nucleu excepțional, a fost mare. Lucrurile astea s-au obținut cu niște intervenții care erau în fiecare zi, la fiecare colț de stradă. Atunci de ce vrem să vorbim despre familia Ceaușescu? Mie nu-mi place familia Ceaușescu. Dacă o să citiți vreodată cartea mea, pe care sper să apuc s-o public!, o să vă dați seama că nu pot să iubesc o familie de comuniști. Dar am un respect și o prietenie cu Valentin pentru că eu cred că am fost doi inteligenți care s-au întâlnit. Ceea ce mă revoltă este că se minte cu chestia asta că ne câștiga el meciurile.
- Și chiar nu ajuta niciun pic?
- Ne ajuta, i-a spus "stop" lui Dinamo. Pentru că eu știu ce se întâmpla înaintea meciurilor. Eu știu lucruri pentru că le-am trăit și am participat la ele. Am jucat pentru echipa Armatei, în care, vezi Doamne!, ASA-ul se culca în fața Stelei. Luați statisticile și uitați-vă, după aceea să vorbiți! Era o propagandă bună, fotbalul a fost tot timpul un sport care era iubit, erau echipe foarte bune, Dinamo era o echipă foarte, foarte bună, Craiova deosebită, Steaua excepțională. Mai era și Rapid pe acolo, dar nu de nivel.
"Patrula cazacă a lui Rebroff"
- V-ați gândit vreodată să plecați din România, așa cum au făcut Nadia Comăneci și Belodedici?
- Tu știi foarte bine că eu am vrut să plec din țară, iar când am vrut, am făcut-o oficial.
- Care rămâne cea mai frumoasă amintire a dumneavoastră?
- Sevilla '86 rămâne o amintire așa de impozantă, emoționantă, unică, încât nu avem dreptul să spunem de altceva.
- Cea mai neplăcută amintire?
- Când nu am putut să joc la Tokio, în finala Cupei Intercontinentale cu River Plate, dintr-o ambiție a mea. M-am certat cu Ilie Ceaușescu dintr-un lucru de principiu și din cauza asta m-am reaccidentat. Am lipsit la finala respectivă, regret foarte mult.
- Ce reprezintă Steaua pentru dumneavoastră?
- Știți melodia "Patrula cazacă" interpretată de Ivan Rebroff? Ei bine, ascultați cu toții cântecul de la început la sfârșit, vă ia 4 minute și jumătate, și vedeți ce e Steaua pentru mine. O melodie totală, fulminantă, extraordinară, care mișcă munții din loc. Eu știu că a fost o aventură să trăiești timp de vreo 3, 4 ani de zile la vârful piramidei la nivel european, a fost ceva deosebit de frumos. Și la nivel local erau echipe serioase, Dinamo, Craiova, pe care noi le dominam. Asta a fost ceva extraordinar. Steaua a fost ceva puternic din punct de vedere emoțional, "Sevilla", să ieși pe stradă și lumea să vrea să te sfâșie de bucurie, stadionul plin tot timpul, ceea ce venea către tine, strângeai mâna unui suporter și simțeai din partea lui o admirație că aveai impresia că ai părăsit sfera pământului. A fost ceva deosebit.
- Vă credeați...
- Nu am pierdut aproape niciodată contactul cu pământul! Toți colegii, nu doar eu.
"A fost corupție de ambele părți"
- Vedeți FCSB drept continuatoarea Stelei de dinainte?
- (urmează o pauză lungă) Ceea ce este deranjant este că aceste amintiri pe care le am, aceste momente unice din fotbalul nostru nu apar nicăieri. Ar trebui să aibă un loc, o vitrină, ceva. Deocamdată e doar în amintirea steliștilor din acea generație. Fiindcă noua și viitoarea generație de steliști nici nu va mai ști de această performanță.
- Este sau nu este FCSB Steaua?
- Ar fi bine să fie un cuib, un loc de origine: "Uite, aici suntem noi!". Acum nu știi unde aparții, și asta din cauza unor situații care au dus la conflict între FCSB și Clubul Sportiv al Armatei. Mie, FCSB... Nu sunt împotriva lor... Într-un fel... da, este Steaua. Însă eu mi-aș dori Steaua puțin mai serios organizată, ca să recunosc ceva din trecut. Deocamdată nu recunosc mai nimic. Dar, ca în fiecare schimb de regim, pentru că la noi a fost un schimb de regim în 1989 după părerea mea, în toate țările postcomuniste, corupția a fost și este și acum prezentă. Dacă greșesc, îmi cer iertare.
- Ce legătură are?
- Atunci când corupția era în floare, atunci s-a petrecut această vânzare, cumpărare, trecere, înțelegere, strâns de mână, nici nu știu ce-a fost. S-a întâmplat cu corupția de ambele părți. Pe mine mă deranjează că legea nici acum nu poate să spună: "Ăsta este adevărul". Incredibil, după atâția ani de democrație! Au fost interese personale și interesele Armatei, dar ar fi bine ca aceste două părți, după ce au participat la o acțiune coruptă, să-și folosească inteligența și să se înțeleagă. Pricep că Steaua vrea să-și păstreze trecutul, dar să ceară bani pentru treaba aceasta? Celălalt, care a obținut cum a obținut Steaua, este incapabil să devină simpatic în fața poporului stelist, este greu să fie acceptat. Dar acum jucăria e a lui, el o are în brațe, nu putem să i-o luăm. Întrebările care se pun sunt "Cum ar putea să devină proprietarul mai simpatic?" și "La ce ar putea renunța Armata". Răspunzând la aceste întrebări ar ieși un proiect mai sănătos.
Contacte minore
- Cu Gigi Becali ați vorbit vreodată? V-a căutat?
- Contactele cu el au fost atât de minore încât nici nu are rost să vorbim.
- El și Mihai Stoica sunt conducători buni pentru FCSB?
- Nu vreau să intru în această discuție, dar vreau să vorbesc despre celălalt, despre Mihai Stoica. A apărut în ziar un cuvânt care ar fi putut să fie jignitor, al meu către el. L-am sunat de mai multe ori, m-am interesat de numărul lui, nu mi-a răspuns niciodată, dar cred că cuvântul respectiv putea să-l întristeze.
- La ce cuvânt vă referiți, exact?
- Nu contează. Îmi cer iertare, cred că nu am spus acel cuvânt scris de jurnalist. În rest, nu vreau să vorbesc.
"Nu se mai caută oameni care deranjează"
- Mai păstrați legătura cu foști colegi?
- Cu foarte puțini. Țin legătura cu Tudorel Stoica, e un om deosebit, un băiat drag, cu Valentin Ceaușescu, rămâne respectul meu față de el, un om extrem de inteligent. N-o să explic eu acum poporului de ce spun acest lucru. Îl sun pe nea Imi, vorbesc în fiecare an cu el de câteva ori, pe Gabi Balint, din când în când, pe Belo, pe Ilie Bărbulescu. Uite, și cu Pițurcă, în momentele rare când vorbim, cuvintele rămân sincere. Mai sunt vechii camarazi de la Târgu Mureș, niște băieți admirabili.
- De ce un om ca Tudorel Stoica nu și-a găsit loc în structurile echipei Steaua sau la FRF sau la LPF?
- El nu a fost acceptat pentru că pe Tudorel trebuie să-l cunoști în profunzimea lui ca să-l accepți, este deosebit de simplu, de curat și poate că aceste calități nu au fost căutate prea mult într-o anumită perioadă și după aceea a trecut vremea. Am rămas fidel față de toți din echipa aia.
- Și Pițurcă parcă nu mai e căutat în România.
- Nu se mai caută oameni care deranjează.
„Gigi Becali, OK, finanțează toate echipele din campionatul românesc prin nebunia lui. Dar nu are calitatea suficientă pentru a-i da atâta importanță. Uite, deschidem internetul și apare tot timpul: «Gigi Becali, ce face, ce mănâncă, ce se întâmplă la Palat». Este devalorizant pentru fotbalul românesc! Nu crezi?”
„Sunt momente deosebite pe care le-am trăit în Ghencea. Era o moarte utilă să dărâme și să facă alt stadion, modern. Ce păcat că Dinamo nu face ceva acolo, fără pistă de atletism, acoperit! Ăla nu a fost niciodată stadion de fotbal, vestiarele au fost execrabile și pentru ei, și pentru vizitatori„
„Am refuzat Steaua de zece ori și a 11-a oară am semnat. Halagian m-a convins cumva, nici eu nu știu cum. Eu le-am zis de la început că nu vreau grad să fiu sclav, nu vreau apartament”
„La mijlocul anilor '80 m-a vrut Hellas Verona, care era campioana Italiei, să fiu al treilea străin, lângă Briegel și Larsen. Știu că-n vremea aceea, Balaci era pe lista Milanului, iar Ștefănescu era dorit în Olanda, cred că la Feyenoord, dacă mi-aduc bine aminte”
„Cu cine suntem în grupă pentru a ajunge la Euro 2020? Cu Spania, cu Suedia, cu Norvegia. La prima vedere, locul 3 scrie pe noi. Vom trăi și vom vedea ce va fi”
Ladislau Boloni
{{text}}