Rapid e pregătită de Liga a 2-a, iar asta se vede și în amicale, unde formația lui Daniel Pancu tocmai a învins-o pe Chindia, scor 2-0.
Formația lui Viorel Moldovan este o candidată serioasă la promovarea în Liga 1, însă n-a putut ține pasul cu Rapidul lui Pancu.
Scorul a fost deschis de Hlistei, care a punctat cu o execuție deosebită, în stilul lui Zlatan Ibrahimovici. Goge a semnat cealaltă reușită a echipei giuleștene.
Hlistei a venit la Rapid în această iarnă, după ce a plecat de la Sportul Snagov, liderul Ligii a 2-a. Mijlocașul a marcat și în precedentele două amicale ale Rapidului.
"Mă pregătesc, sunt doar jocuri de verificare. În campionat sunt mai importante golurile. Eu vreau să îmi ajut cât mai mult echipa ca să promovăm cât mai repede" , a declarat Cătălin Hlistei.
{{text}}