Fotbaliștii români de azi nu mai produc rezultate importante, nu mai bifează transferuri la cluburi mari, însă câștigă sume amețitoare față de membrii naționalei din anii '90.
Trecerea lui Stanciu în Arabia Saudită și contractul fantastic pe care l-a semnat mijlocașul, în valoare de 7,5 milioane de euro pe trei ani, îl înscrie pe Nicușor într-un top financiar al fotbaliștilor români din istorie. E plătit mai bine decât erau jucători legendari ai naționalei.
Al Ahli, peste Milanul stelar!
Ilie Dumitrescu primea un milion de lire anual la Tottenham. Într-o formulă grozavă, cu Klinsmann și cu Sheringham, nu la Al Ahli! Răducioiu câștiga 500.000 de dolari pe sezon la AC Milan, într-o echipă care era cea mai bună din Europa. Același salariu l-a avut și Hagi la Brescia, unde era vedeta formației lui Lucescu. Stanciu câștigă mai mult decât toți, fără să fi trecut vreun pic printr-o ligă dintre primele cinci ale Europei.
Și bani, și fotbal: Chivu
Tot în Arabia Saudită joacă și Budescu. Și el are garantați 3 milioane de euro până în 2021, de la Al Shabab, deci îi depășește pe Hagi și pe Răducioiu, care veneau din Italia la Mondialul din 1994.
De un asemenea succes economic s-a mai bucurat Mirel Rădoi, care a strâns 16 milioane de euro în 7 ani petrecuți în Arabia Saudită, în Emirate și în Qatar. Mai tare decât noii milionari a fost doar Chivu, pe care Inter îl plătea cu 5,4 milioane de euro pe sezon.
Cristi justifica salariul, lua banii de la cel mai înalt nivel al fotbalului european. El a câștigat Champions League cu echipa de club, ceea ce n-a reușit niciunul dintre Hagi, Ilie Dumitrescu și Popescu. În anii '90, fotbaliști milionari erau doar cei mai buni din echipa națională. Stanciu, 10 goluri în 27 de partide pentru "tricolori", s-a îmbogățit deși devine greu de convocat din Asia.
1.400.000 €constituie salariul anual al lui Ștefan Radu, un titular de bază al lui Lazio. E plătit mai prost decât Stanciu, de la Al Ahli, și doar un pic peste Budescu, de la Al Shabab
4.000.000 €a câștigat Ilie Dumitrescu în doi ani petrecuți în Mexic, la America și la Atlante. În aceeași perioadă, Stanciu acumulează 5 milioane de euro în Arabia Saudită
Vezi și:
Prăbușire! Un singur fotbalist din lotul României de la EURO 2016 a progresat în ultimele 3 sezoane
{{text}}